Economie
Executările silite și popririle pentru firme și persoane fizice, amânate încă patru luni. Precizările ministrului Finanțelor
Câteva dintre măsurile de relaxare economică luate de Guvern pentru a ajuta firmele și persoanele fizice în perioada stărilor de urgență și de alertă, măsuri ce urmau să expire la finele lunii iunie, vor fi prelungite până la 25 octombrie, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
„Am să prelungesc câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie. În ceea ce priveşte popririle, executările silite pentru companii, persoane fizice vom merge cu ele până în 25 octombrie şi, în acelaşi timp, şi cu impozitul specific pentru a ajuta şi industria HoReCa. Acestea sunt lucruri pe care le vom prelungi până la 25 octombrie”, a spus Cîţu, la Digi 24.
Recent, ministrul Finanţelor Publice declara, într-un interviu acordat AGERPRES, că, în curând, va exista un Program de relansare economică.
(„…) daţi-mi voie să nu intru în măsuri concrete, pentru că este un program pe care îl voi prezenta premierului României. Eu am văzut o versiune. Este aproape gata. Totuşi trebuie să aduc aminte că măsurile pe care le-am luat expiră pe 30 iunie. Nu am putea implementa un program care să meargă peste celălalt. Avem măsuri care încă acţionează până pe 30 iunie. Vom prezenta programul în această perioadă, dar aplicabilitatea o să fie după ce expiră aceste măsuri. În acelaşi timp trebuie să fim atenţi să vedem cum a reacţionat economia în această perioadă la aceste măsuri. Avem câteva indicii, dar totuşi ştiţi foarte bine că existe o perioadă de întârziere în economie de la momentul în care iei o măsură şi până îi vezi efectul în economie şi de aceea implementarea programului economic se va face luând în calcul şi aceste elemente. Trebuie să ştim dacă sunt foarte multe părţi în economie care au reacţionat pozitiv unele măsuri pot să continue”, a afirmat oficialul.
Sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News