Actualitate
Executivul a abrogat texte privind secretul bancar şi profesional din Legea pentru prevenirea spălării banilor şi de funcţionare DNA-DIICOT
În urma unui proiect de lege aprobat în şedinţa de marţi, Guvernul a abrogat textele referitoare la secretul bancar şi cel profesional din legea specială privind prevenirea spălării banilor, precum şi din cele de organizare şi funcţionare a DNA şi DIICOT.
„Au fost abrogate textele referitoare la secretul bancar şi cel profesional din legea specială privind prevenirea spălării banilor, precum şi din cele de organizare şi funcţionare a DNA şi DIICOT. Au fost abrogate şi dispoziţiile din Legea 86/2006 privind Codul vamal, care prevedeau că, în cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale”, arată Guvernul într-un comunicat.
Luând în considerare diferenţa între tehnicile de supraveghere (interceptarea convorbirilor şi comunicărilor, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio) şi tehnicile de cercetare (utilizarea investigatorilor sub acoperire, participarea autorizată la anumite activităţi), este stabilit principiul conform căruia tehnicile de supraveghere sunt dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar tehnicile de cercetare de către procurori. Potrivit Guvernului, acest principiu este în concordanţă atât cu practica CEDO, cât şi cu legislaţiile altor state din Uniunea Europeană.
A fost reconsiderată procedura camerei preliminare din perspectiva raportului dintre judecătorul care soluţionează fondul cauzei (chemat să decidă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei) şi judecătorul de cameră preliminară (chemat să decidă care acte ale procurorului sunt valabile şi în baza căror probe urmează a fi soluţionat fondul). S-a adoptat astfel soluţia potrivit căreia judecătorul care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată să exercite în continuare funcţia de judecată în aceeaşi cauză.
Sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News