Jandarmii din Alba pregătesc un exercițiu de intervenție, pentru data de joi, 5 noiembrie 2026. Exercițiul se va desfășura de la ora 13.00, la sediul Trezoreriei din Blaj.

Potrivit reprezentanților IJJ Alba, în exercițiu va fi simulată gestionarea unei situații de criză generate de simularea unui atac cu un dispozitiv exploziv. Exercițiul care începe la ora 13.00 va dura aproximativ două ore.

Pe durata desfășurării exercițiului, circulația rutieră în zona Trezoreriei va fi restricționată temporar, pentru a permite derularea în condiții de siguranță a activităților planificate.

Publicitate

Activitatea urmărește verificarea și perfecționarea deprinderilor necesare intervenției la obiectiv, precum și îmbunătățirea cooperării și coordonării între structurile participante, în vederea gestionării eficiente a unor astfel de situații.

”La exercițiu vor participa efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratului  pentru Situații de Urgență "UNIREA" al județului Alba, precum și alte structuri cu atribuții în domeniul securității obiectivelor.

Publicitate

În acest context, recomandăm participanților la trafic să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să manifeste prudență și să dea dovadă de înțelegere față de eventualele restricții instituite.

Subliniem faptul că este vorba exclusiv despre un exercițiu, fără existența unui pericol real pentru populație. Rugăm cetățenii să nu se alarmeze în cazul observării unei prezențe sporite a forțelor de intervenție și a autospecialelor în zona respectivă”, au transmis reprezentanții IJJ Alba.

Publicitate