Eveniment
Exercițiu militar multinațional la Alba Iulia, în perioada 19-23 noiembrie
Peste 70 de militari din Bulgaria, Croaţia, Georgia şi România vor participa în perioada 19-23 noiembrie, la exerciţiul multinaţional „IEL MILU 2012” care se va desfăşura la sediul Batalionului 136 Geniu „Apulum” din municipiul Alba Iulia. Exerciţiul va fi condus de colonel dr. Mircea Vladu, comandantul Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos” şi coordonat de locotenent – colonelul (r) Simon Tenison din Marea Britanie.
Aflat la a cincea ediţie, exerciţiul reprezintă materializarea unei iniţiative regional a patru state, pentru formarea unei structuri multinaţionale de integrare logistică cu sprijin de geniu, în scopul amenajării şi întreţinerii căilor de comunicaţii în teatrele de operaţii, cu asigurarea măsurilor de protecţie a forţelor.
De la înfiinţare şi până în prezent, exerciţiul „IEL – MILU” a fost organizat de trei ori în România la București în perioada 2008-2010, iar anul trecut în Croația, la Pozega.
Exerciţiul multinaţional „IEL MILU 2012” a fost precedat de o pregătire academică desfăşurată în cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” Sibiu şi condusă de instructorii Centrului de Excelenţă de Geniu a NATO din Ingolstadt/Germania. Ceremonia militară de deschidere a exerciţiului va avea loc luni, 19 noiembrie, începând cu ora 9.00, pe Platoul din faţa Porţii a III-a a Cetăţii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News