Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Abrud, expert tehnic judiciar, este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de mărturie mincinoasă. Fapta a fost sesizată prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud. 

Potrivit IPJ Alba, din cercetări a rezultat că bărbatul de 47 de ani din Abrud, expert tehnic judiciar într-un dosar al Judecătoriei Aiud, cu ocazia întocmirii unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie și cadastru, admisă de instanța de judecată printr-o sentință civilă într-o ședință publică din anul 2015, le-ar fi creat unor persoane vătămate din Aiud un prejudiciu material prin stabilirea în mod abuziv a unor limite ale unui imobil în defavoarea acestora.

Publicitate

Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă.