Connect with us
Advertisement

Eveniment

EXPLICAȚII: Ce trebuie să facă o persoană care se întoarce în țară după 15 mai. Informații privind izolarea la domiciliu

Publicat

Odată cu declararea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 mai 2020, toate persoanele care revin în țară, indiferent de țara sau zona din lume de unde se întorc, intră automat în izolare la domiciliu. DSP Alba face o serie de precizări privind pașii care trebuie urmați de către persoanele în cauză:

La intrarea în țară, fiecare persoană completează o declarație pe proprie răspundere în care precizează locația unde se va izola timp de 14 zile, singură sau împreună cu familia.

După ce ajunge la domiciliu, contactează telefonic medicul de familie. În cazul în care nu există medic de familie, va contacta reprezentanții administrației locale (primăria sau asistentul comunitar din localitatea de domiciliu).

Ulterior, prin medicul de familie sau prin asistentul comunitar, persoana aflată în izolare va fi contactată telefonic, zilnic, pentru evaluarea stării de sănătate. În cazul în care apar modificări ale stării de sănătate, acestea se raportează imediat iar persoana respectivă va fi tratată fie prin medicul de familie, fie prin apelare directă la 112 dacă starea se agravează.

Pentru a evita izolarea și a celorlalți membri ai familiei cu care persoana revenită în țară ar urma să intre în contact, DSP Alba recomandă izolarea în spații individuale, cu acces separat, fără a veni în contact direct cu membrii familiei pe durata celor 14 zile de izolare.

Termenul de izolare este de 14 zile de la data intrării în țară, și nu de la data întocmirii formalităților de către medicul de familie sau de către asistentul comunitar.

Pe perioada izolării, persoanei aflate în izolare NU i se va face automat un test de detectare a COVID-19. În continuare sunt testate, conform algoritmului național, doar persoanele care prezintă simptome sau care sunt contacți cu persoane deja confirmate.

Persoanele intrate în carantină până în data de 15 mai NU pot părăsi carantina, decât în cazuri medicale excepționale și doar cu acordul DSP.

Cei care încalcă izolarea intră automat în carantină, fiind obligați să suporte costurile cu cazarea și masa.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement