Connect with us
Advertisement

Actualitate

Explicaţii de la CAR Credit Teiuș despre delapidarea de la Sucursala Abrud: “Nu aduce nicio atingere siguranţei fondurilor membrilor”

Publicat

CAR Credit Teius CAR Credit Teiuş a transmis, pe adresa Redacţiei Alba24, precizări referitoare la situaţia de la Sucursala Abrud. Reamintim că Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a deschis dosar penal după o plângere depusă la Poliţie de reprezentanţi ai CAR Credit Teiuş, pentru delapidare, abuz în serviciu şi fals intelectual. Mai mulţi localnici din Abrud au sesizat că s-au trezit cu datori la cooperativa de credit, chiar dacă nu luaseră împrumuturi. Însă deocamdată nu au fost înregistrate reclamaţii la Poliţie şi din partea acestora.

Vezi şi Dosar penal pentru delapidare şi abuz în serviciu, la sesizarea CAR Credit Teiuş, după ce oameni din Abrud s-au trezit la datori la cooperativa de credit

Vă prezentăm comunicatul transmis de Consiliul Director CAR Teiuş:

“În urma unor controale interne, s-au constatat nereguli în activitatea desfășurată la sucursala Abrud.

Consiliul Director al CAR Credit Teiuș dorește să-i asigure pe toți membrii noștri că această situație neplăcută este singulară, ține numai de sucursala din Abrud și este deja gestionată.

De asemenea, îi asigurăm pe toți membrii că această situație nu aduce nicio atingere integrității sau siguranței fondurilor membrilor noștri. Unitatea are deplină capacitate financiară și organizatorică să treacă fără nicio problemă peste acest incident regretabil.

Vom oferi, în continuare, servicii financiare sigure și corecte tuturor membrilor noștri, fără ca acest eveniment să afecteze cu ceva activitatea și relația noastră cu aceștia.

Ne cerem scuze pentru acest incident și vă asigurăm că în continuare vom fi  preocupați în ceea ce privește siguranța operațiunilor financiare desfășurate de către CAR Credit Teiuș în folosul membrilor săi”.

Având în vedere că există suspiciunea unor credite false la Sucursala din Abrud, Poliţia şi procurorii cercetează cazul, urmând să fie stabilit prejudiciul şi persoanele responsabile. Acuzaţiile potrivit plângerii depuse de CAR Credit Teiuş la IPJ Alba, împotriva propriilor angajaţi de la Abrud, sunt delapidare, abuz în serviciu şi fals intelectual. Potrivit unor surse, ar fi vizată contabila sucursalei.

Ar putea fi vorba de zeci de persoane păgubite. Sumele de prejudiciu ar fi între 15.000 şi 20.000 de persoană.

Vezi mai multe detalii

S-au trezit datori la o instituţie financiară, fără să ştie că au luat credit. Anchetă la Abrud, după o plângere la Poliţie

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement