Eveniment
Explicațiile unor tineri prinși într-un club din Alba Iulia cu droguri la ei. Cum s-a finalizat dosarul procurorilor DIICOT
Mai mulți tineri au fost depistați cu droguri la ei într-o seară de vară, într-un club din Alba Iulia. Jumătate de an mai târziu, magistrații Tribunalului Alba au dat o decizie în cazul lor.
S-a întâmplat în seara de 8 iulie 2023, într-un club din Alba Iulia. În data de 1 februarie 2024, dosarul deschis de DIICOT Alba Iulia a primit o decizie din partea judecătorilor.
În motivarea instanței, apar notate și explicațiile date de aceștia cu privire la droguri și de unde le dețineau.
Este vorba despre trei bărbați, iar fiecare dintre ei a avut o explicație diferită. Unul a spus că le-a primit gratuit, iar altul că a fost pentru prima dată când a consumat.
Cantitatea descoperită de polițiștii din Alba Iulia asupra celor trei a fost mică. Cel mai mult a avut unul dintre ei (trei grame). Este vorba despre cristal sau 3CMC, un drog ieftin, ușor de găsit, dar foarte nociv. Drogul unul artificial este foarte nociv din cauza substanțelor chimice din care este făcut.
Ce au găsit polițiștii asupra lor
După ce au fost identificați cu droguri la ei, substanțele au ajuns în laborator pentru analiza și identificare. În urma testelor anchetatorii au stabilit că tinerii aveau asupra lor:
- o bancnotă din cupiura de 1 RON pe care s-a pus în evidenţă 3-CMC (3-Chloromethcathinone);
- 2,54 de grame de substanţă care conţine 3- CMC (3-Chloromethcathinone);
- 0,64 de grame de substanţă care conţine 3-CMC (3- Chloromethcathinone);
- 0,32 de grame de substanţă care conţine 3-CMC (3- Chloromethcathinone)
Explicațiile date de tineri
În fața magistraților aceștia au oferit o serie de explicații referitoare la substanțele găsite asupra lor.
- Unul dintre ei a declarat că în seara respectivă şi-a procurat drogurile de la (…) când s-a întâlnit cu el în localul din Alba Iulia;
- a primit de la acesta cu titlu gratuit o cantitate de circa 3 grame;
- celelalte persoane cu care a fost depistat au spus că îşi procuraseră anterior drogurile de la alte persoane din Aiud.
- nu este adevărat că le-a oferit celorlalţi să consume droguri în seara respectivă, aceştia aveau propriile lor substanţe procurate anterior;
- în seara respectivă a fost prima dată când a consumat droguri;
- nu a mai vorbit cu (…) de atunci şi nu cunoaşte date despre activitatea infracţională a acestuia;
- nu a mai consumat substanţe psihoactive de la data la care a fost depistat de organele de poliţie;
- crede că ceilalţi doi au declarat că el le-a oferit drogurile întrucât la acel moment sora lor era prietena sa, iar ulterior s-a despărţit de aceasta;
- în seara cu pricina, fiind întrebaţi de către poliţişti de unde au substanţele respective, ceilalţi au declarat că au luat drogurile din altă parte, nu de la el;
- a consumat cam o jumătate de gram din cantitatea primită de la(…) o singură dată, prin prizare.
Un martor a spus că nu știe ca cei trei să fi consumatori de droguri și nici să aibe preocupări în ceea ce înseamnă traficul.
Evaluare antidrog de formă la Centrul Anti Drog Alba
În timpul anchetei, celor trei li s-a oferit să fie evaluați de către angajații Centrului de Evaluare Anti Drog Alba. Doi dintre ei au refuzat și doar unul a acceptat evaluarea.
În urma evaluării, s-a recomandat includerea acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Este doar o recomandare și nu o obligție dată de instanță.
Din câte se pare refuzul de a fi evaluați de către angajații centrului anti drog din Alba Iulia nu a avut vreun efect negativ în motivarea instanței.
Decizia judecătorilor Tribunalului Alba
Datorită cantității mici de droguri descoperită asupra lor, dar și a faptului că o continuare a acțiunii penale ar costa prea mult, procurorii DIICOT au cerut închiderea dosarului.
În data de 1 februarie 2024, magistrații Tribunalului Alba au admis cererea procurorilor și au confirmat decizia de renunțare la urmărirea penală pe numele celor trei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News