Exponatul lunii decembrie, la Muzeul din Sebeș. Petru Maior „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, carte apărută în 1812

În colecțiile Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeş se păstrează un exemplar al lucrării „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, scrisă de ilustrul reprezentant al Școlii Ardelene, Petru Maior.

Cartea, tipărită în limba română cu litere chirilice, are 340 pagini şi păstrează pe pagina de titlu câteva însemnări făcute de primul proprietar al cărții.

În completarea titlului tipărit al lucrării, „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, acesta a adăugat olograf „si en Ardialu”, iar deasupra locului apariției lucrării, și-a făcut cunoscută identitatea, „Ioanu Kornya parochu greco Katolicu” însemnare sub care a notat „1854 Anu si luna lui Februar 16”.

Revenind la autorul lucrării, Petru Maior (cca. 1756-1821) este originar dintr-o familie de mici nobili din Târnăveni. Născut în jurul anului 1756, a fost istoric, filolog și scriitor român transilvănean, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.

După studii gimnaziale la Târgu Mureș și Blaj, a urmat filosofia și teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, între 1774 şi 1779, iar apoi dreptul, la Universitatea din Viena (1779-1780).

A fost profesor la gimnaziul din Blaj, între 1780 şi 1785, apoi protopop al Gurghiului şi, ulterior, până la moartea sa în 1821, revizor şi corector al cărților românești la tipografia de la Buda. Important susținător al drepturilor românilor Transilvăneni, a participat la redactarea „Supplex Libellus Valachorum” (1792).

A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, printre care şi „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, tipărită la Buda în anul 1812, lucrare desemnată exponatul lunii decembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş.

Originea poporului român este prima problemă pe care Petru Maior a abordat-o în această lucrare. Evenimentele anterioare cuceririi Daciei de către romani şi războaiele dintre Decebal şi Traian au fost tratate succint.

Întrucât obiectivul său a fost demonstrarea originii pur romane a poporului român şi a latinității limbii române, pentru Maior se impunea susținerea ideii exterminării dacilor în timpul războaielor daco-romane.

A scris apoi despre romanii din Dacia, abordând relațiile lor cu „barbarii”, organizarea politică a acestora etc.

A analizat apoi perioada istorică zbuciumată care a debutat odată cu secolul al III-lea, când a început migrația popoarelor şi care s-a încheiat odată cu apariția Țărilor Române.

În această parte a lucrării, Maior a încercat să identifice perioade în care autohtonii au cunoscut o reală independentă.

Nu a neglijat nici relațiile româno-ungare, vorbind însă în termeni de-a dreptul peiorativi despre principala sură istorică ungară, „Gesta Hungarorum”, şi despre autorul acesteia. Ultimele capitole ale lucrării le-a dedicat istoriei românilor din sudul Dunării.

Problema fundamentală a istoriei noastre medievale a fost continuitatea poporului român pe teritoriul pe care-l locuiește în prezent şi, cu toate că până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când românii din Transilvania au început să ceară drepturi politice egale cu celelalte popoare ale Imperiului Habsburgic, istoricii străini au recunoscut originea latină a limbii şi romanitatea poporului român, pentru a le contesta cererile, o serie de istorici ca Iosif Eder, Franz Sulzer, Johann Christian von Engel ș.a. care, alături de oameni politici ai timpului, au contestat formarea şi continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii, susținând că românii s-au format la sudul Dunării şi au trecut la nord de fluviu şi în special în Transilvania abia în secolele XII-XIII, după venirea ungurilor.

Animat de iubirea pentru neamul din care face parte, Petru Maior a realizat o istorie a tuturor românilor până în secolul al XIII-lea, însă nu una politică în care cronologia evenimentelor să fie riguros respectată, ci, mai degrabă, o istorie a problemelor pe care le-a ridicat formarea poporului român şi a drepturilor pe care acesta ar fi trebuit să le aibă.

De aceea nu a respectat rigorile științei istorice, lucrarea dezvoltându-se în funcție de necesitățile pe care le impunea combaterea teoriilor celor care negau drepturile românilor.

Prin lucrarea „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, Petru Maior rămâne primul mare polemist din istoria culturii noastre, cartea cuprinzând pagini de critică şi adevărate demonstrații de subtilitate şi abilitate.

Comite exagerări, dar ele sunt explicabile pe de-o parte prin stadiul cercetării istorice al vremii sale, iar pe de altă parte prin scopul pe care şi l-a asumat, de a combate teoriile adversarilor.

Aceste lucruri l-au determinat să depășească în anumite situații limitele adevărului, fără a greși însă în problemele esențiale ale istoriei Evului Mediu românesc.

Un alt merit al său a fost şi faptul că a știut cum să-şi expună ideile, cărora le-a dat o formă menită să nu șocheze oficialitățile, evitând astfel împiedicarea publicării lucrării sale. A învățat din pățania prietenului său Gheorghe Şincai, a cărui lucrare, „Hronicul românilor şi a mai multor neamuri”, deși mult mai bine documentată decât a sa, a fost respinsă de cenzura care a dat o sentință clară „Opus igne, autor patibui digne”! (Cartea este demnă de foc, autorul de spânzurătoare).

I-a ridiculizat pe adversarii poporului român, devoalându-le superficialitatea şi reaua credință păstrând însă respectul față de autoritatea politică a vremii, astfel că lucrarea lui a văzut lumina tiparului şi a fost difuzată, răspândind ideile sale, care nu erau altceva decât argumente în justificarea drepturilor politice ale românilor din Transilvania, contribuind astfel la formarea conștiinței de neam şi a ideii de continuitate şi unitate a poporului român.

Exemplarul din „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, deținut de Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, provine din Biblioteca familiei Bena din Pianu de Jos, de unde a fost adus în 16 martie 1958, şi poate fi admirat ca exponat al lunii decembrie în cadrul unei mici expoziții organizate cu acest prilej.