Actualitate
Expoziția „Opera socială a Reuniunilor de femei”, deschisă la Arhivele din Alba, poate fi vizitată până pe 28 iulie
Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba a vernisat joi, 28 iunie 2012, la ora 10.00, expoziţia „Opera socială a Reuniunilor de femei”.
Arhivele din Alba au prezentat originale şi copii ale proceselor-verbale, statutelor şi documentelor justificative ale Reuniunilor de femei ce au activat pe teritoriul judeţului Alba, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX.
Evenimentul a avut loc la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, iar expoziţia va putea fi vizitată în perioada 28 iunie – 28 iulie 2012, între orele 10.00-16.00.
„Reuniunile de femei erau societăţi religioase, care aveau ca scop intensificarea vieţii religioase, și morale şi renaşterea totală a societăţii creştineşti. Printre cele mai importante principii ale acestora, putem enumera: – cultul Preacuratei şi de Dumnezeu Născătoare Vergura (Sfânta) Maria; – perfecţionarea principiilor creştineşti; – ajutorarea şi înzestrarea bisericii de care aparţineau.
Ca şi componenţă, erau formate din membrii fondatori (o femeie, care se ocupa de casa Reuniunii şi contribuia pe viaţă cu bani), pe viaţă (contribuiau pe viaţă cu bani la reuniune), ordinari (achitau anual sau în rate taxa pentru a fi membru în reuniune), ajutători (contribuiau cu bani de câte ori puteau sau ajutau la realizarea scopurilor reuniunii), binefăcători (erau bărbaţi şi contribuiau cu bani pentru realizarea scopurilor reuniunii).
Nu puteau fi membri copiii până la împlinirea vârstei de 15 ani, femeile şi bărbaţii care nu aveau o conduită morală corespunzătoare principiilor Reuniunii.
O reuniune era formată din preşedinte, vicepreşedinte, casieră, controloare, secretară şi membre. Fiecare membră trebuia să achite o taxă anuală în bani sau în alimente. Preşedinta reuniunii era aleasă pe 3 ani. Comitetul era format din 15 membrii, 10 ordinari, 5 supleanţi din cadrul membrilor fondatori pe viaţă sau ordinari şi 6 bărbaţi de încredere din rândul membrilor binefăcători. Membrii fondatori şi pe viaţă aveau drept de vot decisiv, iar ceilalţi de vot consultativ. Printre atribuţiile principale ale comitetului: hotărau bugetul, puteau modifica statutele existente şi componenţa comitetului. Adunarea generală se ţinea lunar sau, după caz, ori de câte ori era nevoie. Calitatea de membru înceta prin deces sau prin neachitarea taxei anuale.
Proprietarii averii reuniunilor erau preoţii bisericilor de care aparţineau şi puteau dispune de aceasta doar cu acordul membrilor reuniunii. În cazul în care o Reuniune se desfiinţa, banii puteau fi întrebuinţaţi de către conducerea bisericii doar la înfrumuseţa lăcaşurilor de cult.
Au fost expuse documente create de aceste societăţi şi deţinute de SJAN Alba, atât în original, cât şi copii. Prima reuniune de femei din judeţul Alba a fost înfiinţată în anul 1892 la Roşia Montană, urmată în 1899 de cea din Bucium Saşa.
În cuburi sunt expuse statute tip ale Reuniunilor si Asociaţiilor de femei, publicaţii în care sunt prezentate pe larg aspecte privind organizarea, activitatea şi necesitatea înfiinţării acestora, procese verbale de şedinţă, jurnale de casă, acte de înfiinţare , chitanţe, precum şi fotografii de la Congresele Reuniunilor de femei.
Pe panouri sunt expuse statute ale Reuniunilor de femei de la diferite parohii din judeţul Alba, conspecte cu veniturile reuniunilor, liste şi tabele cu membrele acestora, Congresul uniunii de femei de la Alba Iulia, corespondenţă cu diferite instituţii de cult, precum şi o scrisoare a preotului greco – catolic din Zlatna, către papa, prin care aduce la cunoştinţă înfiinţarea Reuniunii de femei Greco – catolice Zlatna.
Scopul principal al înfiinţării acestor asociaţii a fost întreţinerea şi înfrumuseţarea lăcaşelor de cult, alături de rezolvarea problemelor specifice comunităţii respective: la Cricău „blamarea păcatelor grele: sudălmile, lenea şi beţiile”, la Boz „abţinerea de la sudălmi şi injurăturit”, iar la Doştat „stârpirea credinţei deşarte, a vrăjilor, descântecelor şi datul cu cărţile”.
„Reuniunea femeilor s-a înfiinţat din acel punct de verere, ca şi femeile să aibă rol în trebile bisericeşti pentru că şi ele sunt membre ale parohiei şi s-a înfiinţat şi pentru aceea că ele, ca element însufleţit bisericesc, poate mai cu râvnă ca şi bărbaţii. Să aibă teren de muncă, unde să-şi cheltuiască energia şi însufleţirea nobilă.
Dea Dumnezeu, ca paginile ce urmează din acest protocol, să fie vie dovadă a nobleţei de inimă şi însufleţirei femeieşti, înscriindu-şi nu numai numele în cartea vieţii, ci alinând şi suferinţe şi uscând şi lacrimi multe celor ce la mărinimia oamenilor sunt avizaţi.”
Ofenbaia, 6 iulie 1910. Preot Vasilie Gan”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: Șase expoziții și peste 50 de publicații înregistrate la Arhivele din Alba în prima jumătate a anului 2012. Vezi raportul de activitate | alba24