ADMINISTRATIE
Expoziţie în aer liber: Mircea Hava maschează „urâtul” prin artă
Căpiţele de fân din centrul oraşului Alba Iulia au fost mascate, marți, de opere de artă. Reprezentanţii administraţiei locale au găsit o soluţie ingenioasă de a priva vizitatorii oraşului de priveliştea oferită de mica gospodărie a lui Călin Ciobanu. Aceştia au apelat la talentele elevilor de la Liceul de Muzică şi Artă Plastică, pentru realizarea unei expoziţii de pictură în aer liber.
Zeci de lucrări de grafică şi pictură vor putea fi admirate, începând de marț, în centrul civic al Alba Iuliei, în jurul terenului pe care, până de curând, convieţuiau caprele şi găinile proprietarului, în armonie cu turiştii şi localnicii. Vernisajul expoziţiei a avut loc în prezenţa primarului Mircea Hava, care a făcut publice intenţiile sale de a masca, în viitor, toate zonele inestetice din oraş, cu ajutorul artei: „În alte ţări am observat că se practică această tehnică, aşa că de ce să nu o punem în aplicare şi aici. O să mă gândesc la o variantă de a marca prin artă toate locurile urâte din Alba Iulia. Aşa cum spunea Bacovia: `Din mucegaiuri şi noroi, făcut-am frumuseţi şi lucruri noi`”, a explicat Mircea Hava.
Deşi, aparent, gospodăria lui Călin Ciobanu a fost anihilată de administraţia locală, imaginea căpiţelor de fân şi a lenjeriei intime răzbate totuşi din spatele panourilor, creând confuzii turiştilor veniţi să fotografieze expoziţia: „Căpiţele fac şi ele parte din expoziţie? E o idee foarte originală”, a spus un turist.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
larisa
marți, 12.07.2011 at 14:47
Hava e un incult! Versurile nu ii apartin lui Bacovia, dar la asa primar, asa cultura! Zero! Halal primar!