Extinderea rețelei de apă și canalizare pe patru străzi din Alba Iulia, în zona Emil Racoviță. Contractul a fost semnat
Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat luni semnarea contractului pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în zona Emil Racoviță din municipiu, respectiv pe străzile Emil Racoviță, Hațeg, Victor Babeș și Arieșului.
„Am semnat contractul de lucrări având ca obiect „Extindere rețea apă și canalizare – Zona Emil Racoviță, str. Emil Racoviță, Hațeg, Victor Babeș, Arieșului”, un proiect important pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de utilități din zonă.
Prin implementarea acestui proiect urmărim extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, contribuind astfel la creșterea calității vieții locuitorilor și la asigurarea unor servicii publice moderne și eficiente, lucrări de maximă necesitate, mult așteptate în zonă. Semnarea acestui contract reprezintă un pas concret în realizarea obiectivelor asumate pentru dezvoltarea comunității și pentru modernizarea infrastructurii locale.
Vom urmări ca lucrările să fie realizate în condiții de calitate, cu respectarea termenelor și a prevederilor contractuale. Valoarea contractului este de 1.181.694,47 lei, fără TVA.
Îmi reafirm angajamentul de a susține proiectele care contribuie la dezvoltarea durabilă a orașului și la creșterea nivelului de confort pentru albaiulieni”, a scris Gabriel Pleșa, pe pagina de Facebook.
Licitația a fost lansată în SEAP la finalul lunii aprilie, valoarea inițială a contractului fiind estimată la 1,65 milioane de lei. La procedură s-au înscris trei firme și o asociere de firme, respectiv Urs Construct Alba, Norinvest Construct, Instalatorul și asocierea Ontime Instal - DPN Instal. În final, licitația a fost câștigată de Urs Construct.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)