Actualitate
Extinderea rețelei de canalizare și modernizarea celei de alimentare cu apă, în Blaj. Contractele de execuție, semnate
Extinderea rețelei de canalizare și modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă în municipiul Blaj se vor încheia odată cu implementarea a două contracte de execuție a lucrărilor semnate, în această săptămână, de Apa CTTA Alba SA. Este vorba de modernizarea conductei de aducţiune a apei SP Galda – Blaj și de extinderea rețelei de apă-canal pentru zonele Blaj – Sâncel, Cistei și Bucerdea Grânoasă – Crăciunelu de Jos, în cadrul căreia este prevăzută finalizarea canalizării în Petrisat, localitate componentă a municipiului Blaj.
Reabilitarea conductei de aducţiune SP Galda – Blaj, în lungime de 24,5 km, presupune înlocuirea magistralei de apă și trecerea acesteia pe tuburi de polietilenă, lucru care va duce la creșterea calității apei furnizate. În condițiile în care la Blaj toate conductele de alimentare cu apă potabilă au fost trecute deja pe polietilenă, modernizarea firului 2 de aducțiune a apei Galda – Blaj va duce automat la eliminarea problemelor cu turbiditatea apei, înregistrate uneori în rețeaua de apă potabilă a orașului. Lucrările vor începe la 1 martie și vor dura 30 de luni.
Contractul este în valoare de 32,5 milioane lei (fără TVA) și a fost semnat cu Asocierea SC ACSA SA – Criteria Turda. Conducta de aducțiune este din PAFSIN și are diametrul nominal cuprins între DN 600 mm (la plecarea din stația de pompe Galda) și DN 450 mm (la intrarea în rezervoarele Blaj).
În celălalt contract semnat de Apa CTTA SA Alba, în valoare totală de peste 25 milioane lei, care vizează extinderea rețelei de apă-canal în mai multe localități din zona Blajului, lucrările includ și finalizarea rețelei de canalizare în Petrisat, pe o distanță de 3,6 km.
Lucrările vor începe în această primăvară și, pentru Petrisat, sunt prevăzute a fi finalizate până la sfârșitul anului. Acestea vor fi efectuate de asocierea Hidroconstrucția – Electroechipament Sebeș. Autoritățile locale blăjene anunță că imediat după încheierea lucrărilor la canalizarea din Petrisat vor trece la modernizarea străzilor care beneficiază de acest serviciu de utilități.
„Prin semnarea celor două contracte de lucrări, problemele care mai existau cu apa în municipiul Blaj vor fi definitiv rezolvate. Noi deja aveam toată rețeaua schimbată pe polietilenă și prin înlocuirea conductei de aducţiune SP Galda – Blaj, care alimentează orașul, nu vor mai exista scăderi în calitatea apei potabile din municipiu. Prin extinderea rețelei de canalizare la Petrisat vom încheia, practic, lucrările în Blaj și orașul nostru va beneficia, cu excepția Spătacului – unde nu se justifică financiar o asemenea investiție, de o rețea de canalizare modernă și completă. În condițiile în care la Blaj funcționează deja o stație de epurare de ultimă generație, iar industria nu este poluantă, putem spune că avem un oraș ecologic, reabilitat pe principii sănătoase, cu o infrastructură de nivel european, cu care nu multe localități din România se pot lăuda”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Până acum municipiul Blaj beneficiază de o rețea de apa-canal în lungime totală de 86 km, care deservește toate cartierele din oraș și localitățile componente Mănărade și Tiur.
Ultimele lucrări ample de extindere a canalizării în oraș au fost efectuate în urmă cu trei ani.
Nicu Goga
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News