Connect with us
Advertisement

Administrație

Extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la spitalul din Alba Iulia. Valoarea lucrărilor a fost majorată

Publicat

Valoarea lucrărilor de extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost actualizată.

Consilierii județeni au aprobat proiectul, în ședința din 8 decembrie. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este finalul acestui an.

Proiectul ”Extindere și dotare unitatea de primiri urgențe” este finanţat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, contractual fiind încheiat în 2019.

Devizul general al proiectului a fost actualizat la:

  • valoarea totală de 12.160.005 lei (inclusiv TVA)
  • din care construcții-montaj 7.842.671 lei (inclusiv TVA)

Potrivit celei mai recente actualizări anterioare (luna mai 2023), valoarea proiectului era de 11.168.284,75 lei (inclusiv TVA), din care construcții-montaj 6.821.661,89 lei (inclusiv TVA)

Motivele majorării valorii de proiect sunt:

  • majorarea valorii contractului de lucrări ca urmare a apariției de lucrări suplimentare, conform dispozițiilor de șantier emise de proiectant
  • încheierea achizițiilor publice a contractelor de furnizare pentru dotări (IT, echipamente medicale, echipamente de curătenie, mobilier)

Ce se va moderniza prin proiect

Suprafața construită desfașurată propusă a extinderii este de 901,11 mp.

Prin proiectul de investiție se mai propune:

  • reorganizarea unor spații din UPU existent
  • realizare corp extindere decontaminare (realizare Filtru decontaminare)
  • amenajări exterioare și dotări (echipamente și aparatură medicală, mobilier, dotări IT, dotări pentru curățenie, mobilier – birotică).

Vor fi extinse spațiile existente de Urgențe Majore și Resuscitare. În noul corp se vor muta spațiile de lucru de la Urgențe Minore. Totodată, spațiile în care funcționează Urgențe Pediatrie vor fi relocate în noua clădire.

În saloanele în care funcționează acum Urgențe Pediatrie va fi înființat un spațiu destinat consultării urgențelor cod alb și albastru. Spațiul decontaminării va fi modernizat (acestea sunt doar o parte dintre modificări).

Corpul nou va fi format din subsol și parter. Noua clădire se alipește de corpurile existente ale UPU. Suprafața construită propusă totală (rezultată) va fi de 6.399,73 de metri pătrați. Suprafața desfășurată propusă totală (rezultată) va fi de 23.482,11 metri.

Modificări la proiect

La momentul actual au fost finalizate toate procedurile de achiziții publice.

Pe parcursul execuţiei lucrărilor, au apărut o serie de probleme cauzate de necorelări între partea de arhitectură, partea de rezistență și partea de instalații a proiectului.

Au existat unele solicitări de modificare cerute de beneficiarul final al investiției pentru respectarea normelor sanitare în vigoare și a normativelor privind prevenirea și stingerea incendiilor.

Toate aceste probleme au fost rezolvate prin dispoziții de șantier emise de proiectant, însoțite de note de comandă suplimentară și note de renunțare.

Ca urmare a dispozițiilor de șantier, de la începutul lucrărilor și până în prezent, au fost încheiate 3 acte adiționale pentru lucrări suplimentare, care au condus la majorarea valorii totale a investiției, potrivit documentației prezentate CJ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cornelia

    marți, 12.12.2023 at 09:50

    puteti construi ziduri, oameni nu aveti, am fost in urgenta, doamne fereste

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement