Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Fabrica de pigmenţi anorganici din Cricău a primit avizul de mediu. Investiţia germană este cifrată la peste 1 milion de euro

Publicat

Fabrica de pigmenţi anorganici minerali, deschisă în comuna Cricău în 2010 a primit avizul de mediu de la Garda de Mediu Sibiu. Investiţia cifrată la peste 1 milion de euro aparţine firmei germane „Broll Pigments” SRL, iar, până în prezent, a funcţionat în probe tehnice, pe bază de aviz de mediu provizoriu.

În februarie 2012, după 2 ani de la inaugurare, fabrica funcţionează cu toate avizele necesare. De la deschidere şi până acum, investiţia a adus 20 de noi locuri de muncă în judeţul Alba.

Investitorul este firma „Broll Pigments” SRL, aflată în proprietatea familiei Broll din Germania. Fabrica produce coloranţi pentru caolină, adică materia primă pentru ceramică şi porţelan. Mai precis, firma produce compuşi anorganici cum ar fi carbură de calciu, siliciu şi carbură de siliciu. Investitorul a primit în luna februarie autorizaţia integrată de mediu din partea Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Sibiu.

„Acest tip de măsură este deosebit de important pentru a se asigura noi locuri de muncă în zonă, dar şi pentru creşterea competitivităţii, deoarece investitorii de regulă aduc tehnologii competitive şi au deja piaţa de desfacere pentru produsele lor. Politica de atragere a noilor investitori se va face pe baza unor principii de analiză sustenabilă, luându-se în vedere impactul viitor al investiţiei şi din punct de vedere social şi al respectării normelor de mediu. Motorul procesului de relansare economică şi socială îl reprezintă decizia de investiţie în comuna Cricău”, arată primarul comunei Cricău, Emil Lupşan.

Lupşan a precizat că „este cea mai importantă investiţie derulată în comuna Cricău, aflată la aproximativ 15 kilometri de Alba Iulia. Această investiţie este benefică pentru bugetul comunei, dar asigură şi câteva locuri de muncă pentru săteni. Cel mai important beneficiu pe care îl aşteptăm de la aceasta este semnalul că aici există un mediu de afaceri primitor şi propice“.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax