Connect with us
Publicitate

Eveniment

Fabrică elvețiană de jucării, o investiție de 8 milioane de euro, posibilă la Sebeș: Prima întâlnire de negociere, săptămâna viitoare

sebes

Publicat

O nouă investiție de milioane de euro și-ar putea găsi locul în Sebeș, în viitorul apropiat. Este vorba despre o fabrică de jucării, estimată la aproximativ 8 milioane de euro și care ar urma să creeze circa 300 de locuri de muncă, ce se dorește a fi deschisă de către grupul elvețian de firme Hape Toys.

Decizia vine după ce, potrivit presei, în prima locație aleasă de investitor, orașul Avrig din județul Sibiu, acesta ar fi întâmpinat obstacole de ordin administrative, în demararea procedurilor de construcție a noii fabrici.

Potrivit primarului municipiului Sebeș, Alexandru Dăncilă, o primă întâlnire a fost deja stabilită cu investitorul elvețian, în perioada 7-9 iulie, la Sebeș. Edilul a declarat, pentru ziarul Alba24.ro, că municipiul ar dispune de suficient teren pentru demararea investiției.

„Săptămâna viitoare avem stabilită o întâlnire cu cei de la Hape Toys. Să vedem ce intenții și ce pretenții au. Teren avem. Vă vom ține la curent cu toate amănuntele după ce vom discuta”, a spus Alexandru Dăncilă.

Potrivit turnulsfatului.ro, în mai 2013 compania elvețiană a achiziționat un teren de 6,5 ha în Avrig, cu intenția de a ridica fabrica de jucării, cu o investiție aproximată la 8 milioane de euro.

Eleonora Scarlet-Ritter, directorul general al Hape Manufactur – compania românească din grupul Hape Toys, a explicat că înainte de a face achiziția, certificatul semnat de arhitectul șef al orașului arăta că terenul e liber de sarcini și restricții.

„Am constatat ulterior, după ce am cumpărat terenul, că nu e liber de orice restricții. Și că nu se poate construi acolo nimic industrial, că sunt nereguli care trebuie aduse în legalitate, asta este clar”, a spus reprezentanta investitorilor elvețieni, citată de turnulsfatului.ro.

Terenul pe care ar urma să se construiască fabrica este teren agricol, declarat în 2010 drept parte a unei zone turistice de interes local. Situația ar putea fi însă rezolvată prin modificarea planului urbanistic general, care așteaptă să fie votat de la începutul anului, dar asupra căruia consilierii locali nu au căzut de acord.

Până acum, 20 de oameni din Avrig au fost deja trimiși la pregătire în China, unde Hape Toys are o fabrică de jucării. În cazul în care proiectul va fi dus la bun sfârșit, la viitoarea fabrică ar urma să lucreze 300 de persoane.

În plus, deschiderea fabricii la Avrig ar urma să dea de lucru și femeilor în vârstă, care ar putea face diferite tricotaje acasă, pentru jucăriile din pluș ce ar fi produse în România.

În cazul în care nu se rezolvă problemele legate de terenul achiziționat de elvețieni, aceștia iau în calcul să înființeze fabrica la Sebeș, potrivit turnulsfatului.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate