Connect with us
Advertisement

Actualitate

Experți în tehnologie: „Facebook este noua țigară. Dă dependență”

facebook

Publicat

Facebook dăunează societății în aceeași măsură în care fumatul dăunează sănătății, susțin mai mulți experți în tehnologie și oameni de afaceri, potrivit Business Insider.

Marc Benioff, CEO-ul Salesforce, este cel care a articulat, probabil, cel mai convingător această teorie. „Facebook este noua țigară. Dă dependență, nu este bună pentru tine și sunt oameni care încearcă să te facă să o folosești chiar dacă nu prea înțelegi despre ce e vorba”, a explicat Marc Benioff, într-un interviu.

El a mers chiar mai departe și a spus că rețeaua socială trebuie supusă unor reglementări similare celor care vizează industria tutunului.

Înainte să facă aceste declarații, Benioff avusese o discuție cu Jim Steyer, fondatorul Common Sense Media, care de multă vreme face lobby pentru o mai bună protejare a copiilor în mediul online. În opinia lui Steyer, cele mai grave probleme sunt legate de faptul că rețelele sociale dau dependență și afectează atenția celor mici și nu numai.

„Comparația cu țigara a fost excelentă, în opinia mea, pentru că omul mediu are acces la ea”, spune Jim Steyer.

Roger McNamee, fost investitor timpuriu și mentor al lui Mark Zuckerberg, susține și el teoria lui Marc Benioff. „Stimulentele pentru manipularea atenției nu înseamnă altceva decât să profiți de pe urma celor mai slabe elemente ale psihologiei umane. Nu mai e suficient să se știe multe despre noi, acum scopul este să se schimbe cee ce gândim și ceea ce facem”, a avertizat Roger McNamee.

Recent, compania Facebook a anunțat că este gata să coopereze cu autorităţile de reglementare. „Trebuie să stopăm abuzul cât mai repede și trebuie să protejăm mai bine datele personale”, a declarat Shery Sandberg, directorul de operațiuni al Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement