Actualitate
Facebook lansează o funcţie vitală. Va permite semnalarea conținuturilor ce indică intenții de suicid
Facebook va lansa pentru toți utilizatorii o funcție de prevenire a sinuciderilor care să permită semnalarea conținuturilor ce indică intenții de suicid și obținerea de asistență, au anunțat recent reprezentanții rețelei sociale.
„Cu ajutorul acestor noi instrumente, în cazul în care cineva postează pe Facebook ceva ce vă neliniștește, puteți contacta direct acest prieten și, de asemenea, îl puteți ‘raporta’. Avem echipe în întreaga lume, 24 de ore din 24, care monitorizează aceste semnalări”, au transmis reprezentanții Facebook, într-un comunicat citat de AFP.
Până în prezent, această funcție a fost testată de unii utilizatori anglofoni.
Funcția le va permite membrilor rețelei sociale să semnaleze un astfel de conținut prin intermediul meniului drop-down, cu ajutorul căruia utilizatorii raportează deja postările inadecvate. Potrivit Facebook, aceste semnalări vor avea prioritate față de altele.
Rețeaua socială, care a dezvoltat aceste instrumente împreună cu asociații de prevenire a suicidului, oferă apoi mai multe opțiuni persoanei care vrea să-și ajute prietenul, cum ar fi trimiterea unui mesaj de sprijin redactat în prealabil, relaționarea cu un prieten comun sau asociație, detaliază Nou York Times. De asemenea, contului raportat i se va propune un mesaj de sprijin cu mai multe opțiuni (numere ale unor servicii de asistență, trimiteri la site-uri de consiliere etc.).
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News