Connect with us
Advertisement

Actualitate

Falsificator de acte domiciliat în Alba și condamnat în Republica Moldova vrea să execute pedeapsa în România

Penitenciarul Aiud

Publicat

Un bărbat din comuna Săsciori județul Alba, condamnat la 10 ani de închisoare de către  Judecătoria Chișinău vrea de peste un an de zile să fie mutat într-un penitenciar din România.

Pe rolul Curții de Apel Alba se află încă de la începutul lui  2017 un proces în care un basarabean cu dublă cetățenie, dorește să execute pedeapsa de 10 ani într-un penitenciar din România. Bărabatul are domiciliul în Săsciori, dar are dublă cetățenie el fiind cetățean al Republicii Moldova dar și  cetățean al României.

Condrea Valeriu Petru a fost condamnat prin sentinţa Judecătoriei  Chişinău din 4 iulie 2014 la o pedeapsă  de 18 ani de închisoare, modificată ulterior prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie  2015 la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru falsificare de acte de indentitate, falsificare de documente și înșelaciune.

Mai exact în anul 2009, Condrea Valeriu Petru a falsificat un act de identitate al unui alt bărbat ș cu actul respectiv a solicitat unui notar legalizarea unei procuri prin care posesorul cărții de identitate îi dădea lui Condrea toate bunurile și proprietățile sale. Ulterior cu procura și actul de identitate fals a luat un împrumut de 22.000 de euro pentru care a girat cu bunurile proaspăt obținute.

El nu s-a oprit aici și peste câteva luni a luat un alt împrumut de 21. 000 de euro, pentru carea girat cu una dintre locuințele provenite din procura obținută și dintr-un contract falsificat de către el de vânzare -cumpărare a unui apartament.

Pentru toate aceste fapte el a fost condamnat la un total de 10 ani și 6 luni cu executare în penitenciarul nr 4. Cricova din Republica Moldova.

În baza unor reglementări ale Uniunii Europene se poate ca o persoană cu dublă cetățenie să poată alege țara unde să își execute o pedeapsă cu privare de libertate, dintre cele două țări ale căror cetățean este, asta dacă faptele pe care le-a comis sunt sancționate de către legea țării în cauză. Condrea Valeriu Petru în anul 2017 a făcut o cerere prin care vrea să execute pedeapsa pe teritoriul României. Deoarece el este domiciliat în județul Alba, penitenciarul la care va ajunge este cel de la Aiud.

Curtea de Apel Alba prin hotărârea 58/2017 din data de 25 aprilie 2017, a admis transferul acestuia dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece nu s-a finalizat procedura de recunoaștere și Republica Moldova nu este de acord momentan cu transferul.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement