Eveniment
Familie implicată într-un accident grav, le ieșire de pe Autostrada Vestului. Un mort și trei răniți, printre care 2 fetițe
Grav accident de circulație la ieșire de pe Autostrada Vestului, în județul Timiș. Un om și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, între care doi copii, au fost rănite, după ce o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Persoanele implicate în accidentul de sâmbătă, de lângă Pișchia, sunt rude, potrivit polițiștilor. Cei doi copii sunt două fetițe de 6 și 9 ani. A fost nevoie și de intervenția elicopterului SMURD.
Un bărbat a murit într-un accident petrecut sâmbătă, la ora 10.40, pe drumul ce leagă Timișoara de Radna. A pierdut controlul volanului și s-a dat peste cap cu autoturismul în afara părții carosabile, după coborârea de pe autostradă, scrie tion.ro
Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul decedat este şoferul în vârstă de 61 de ani, care la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. În autoturism se mai aflau o femeie şi două fetiţe de 6 şi 9 ani, toţi fiind rude, scrie Romania24.ro.
În mașină se aflau doi adulți și doi copii. Două persoane, un adult și un copil, au rămas încarcerate în fiarele autoturismului, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea lor din mașină, iar alte două persoane au fost rănite.
„Un bărbat și un copil au rămas încarcerați. S-au efectuat manevrele de descarcerare și s-au predat victimele echipajelor medicale sosite la fața locului. Din păcate, victima de sex masculin a fost declarată decedată. Celelalte trei persoane, un adult și doi minori, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții ISU Timiș.
Salvatorii s-au deplasat cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un elicopter SMURD.
Surse: tion.ro, romania24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News