„Familiile dau rădăcini copiilor”: Ziua Naţională pentru Adopţie marcată la Alba Iulia. Tort, baloane, picturi pe faţă pentru copiii care s-au „născut” pentru a doua oară
O zi a fericirii, a muzicii, a zâmbetelor şi a hohotelor de râs, a celor mai frumoase jocuri şi jucării, a celor mai bune prăjituri şi dulciuri, a celor mai frumoase baloane colorate, a soarelui, într-un cuvânt, a copiilor care au avut şansa de „a se naşte” pentru a doua oară prin adopţie şi au bucuria de a trăi alături de părinţi care ştiu să le dăruiască iubire şi care îi face să fie speciali.
„Sărbătorim această zi pentru a ne bucura împreună cu părinţii şi mai ales cu aceşti copii minunaţi şi pentru a arăta că ei, copiii, au nevoie doar de o şansă pentru a-şi demonstra valoarea şi oricât de multe daruri am oferi unui copil, nimic nu o să-i asigure echilibrul şi stabilitatea, nimic nu o să-l facă fericit, nimic nu o să-i facă ochii să râdă de fericire, ca iubirea părintească”, menţionează Mihai Tonea, şef Birou Adopţii şi Post- adopţii.
Directorul general al DGASPC Alba, prof. Sorin Valerian Chirilă mulţumeşte colegilor de la Biroul Adopţii şi Post-adopţii şi tuturor celor care i-au ajutat şi îi ajută în permanenţă: asistenţi sociali şi psihologi din cadrul DGASPC Alba şi din serviciile publice de asistenţă socială (SPAS-uri) din judeţ pentru solicitudinea de care au dat şi dau dovadă în activitatea de adopţie.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuitȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24






Comentarii (0)