Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Fărău este cercetat de polițiști după ce a intrat cu mașina într-un autobuz. Era sub influența alcoolului și nu avea permis de conducere.

Publicitate

Luni dimineața, la ora 4.50, poliţiştii din Ocna Mureş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe strada Lungă din Ocna Mureş.

F.I., de 20 de ani, din comuna Fărău, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autobuz care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta.

Accidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, iar, cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că F.I. era sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de  0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Aiud unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În plus, s-a dovedit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.