Unirea Alba Iulia face plățile către jucătorii care și-au înaintat memorii. Chiar și fără banii de la Empoli, ce vor ajunge vineri în contul clubului din Alba Iulia, șefii  Unirii achită, miercuri, sumele restante pentru Cernea și Kanyuka, sumă cifrată undeva la 15.500 de euro.

Publicitate

În ciuda faptului că Unirea e în eșalonul secund de două sezoane, anul petrecut pe prima scenă fotbalistică încă dă bătăi de cap clubului. Acesta achită  aproximativ 15.500 de euro reprezentând restanțele față de Cornel Cernea și Patrick Kanyuka. Chiar și așa, albaiulienii mai au de efectuat plăți către Adrian Câmpeanu, Bogdan Spătaru și George Ivan. ”Efectuăm astăzi plățile către Cernea și Kanyuka, toți își vor primi banii, dar deocamdată e rândul lor”, a punctat scurt președintele executiv al Unirii, Mihai Dăscălescu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Totuși, Unirea riscă depunctarea pentru neplata a două salarii către fostul apărător, George Ivan, acesta având termen de obţinere a banilor, în luna noiembrie.  În luna decembrie, ”alb-negrii” vor fi nevoiți să-i plătească pe Boboc, Câmpeanu și Spătaru.