Connect with us
Publicitate

Blaj

Femei din Alba, agresate de către fiii lor. Polițiștii au deschis dosare penale și au emis ordine de protecție

Publicat

Două femei din Alba au reclamat, în weekend, că au fost agresate de către fiii lor. Polițiștii au deschis dosare penale pentru violență în familie și au emis ordine provizorii de protecție.

Potrivit IPJ Alba, vineri, 21 octombrie, polițiștii Postului de Poliție Valea Lungă au fost sesizați de către o femeie de 68 de ani, din comuna Valea Lungă, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul ei.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în 20 octombrie 2022, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, i-ar fi aplicat reclamantei o lovitură și ar fi împins-o.

Sâmbătă, 22 octombrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către o femeie de 48 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul ei.

Potrivit primelor cercetări, în jurul orei 15,20, pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul, în vârstă de 23 de ani, i-ar fi aplicat reclamantei o lovitură.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii au emis, față de cei doi bărbați, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate