Actualitate
Femeia din Dolj care a „ţepuit” o tânără din Alba Iulia a mai înşelat o femeie, la începutul lunii septembrie

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că M.M din judeţul Dolj este bănuită de comiterea şi a altei fapte de înşelăciune ce a fost reclamată poliţiei în data de 4 septembrie.
Astfel, se pare că în acea dată, în jurul orelor 12.30, în timp ce se afla în zona unei case de schimb valutar de pe B-dul Victoriei din Alba Iulia, M.M. a abordat-o pe o femeie în vârstă de 61 de ani, căreia i-a oferit un schimb valutar mai avantajos decât cel afişat de casa de schimb valutar.
După efectuarea tranzacţiei femeia a constatat că în schimbul celor 300 de euro vânduţi a primit doar 170 de lei şi a anunţat poliţia.

Săptămâna trecută, marţi, M.M la efectuare unui schimb valutar, a înşelat-o pe o tânără din Alba Iulia cu suma de 1.580 lei. Astfel că în schimbul a 400 de euro, tânăra s-a ales cu 190 de lei, în loc de 1.770 de lei, cât i-a promis femeia. Poliţiştii continuă cercetările faţă de M.M., din Negoi, judeţul Dolj care este cercetată penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune.
Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţia recomandă cetăţenilor efectuarea de schimburi valutare doar la bănci şi case de schimb valutar, după consultarea atentă a cursurilor şi comisioanelor afişate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News