Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă a solicitat sprijinul jandarmilor, miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.00, pentru a ajunge la o femeie de 45 de ani, bolnavă, din localitatea Zinzeşti.

Drumul acoperit cu zăpadă şi gheaţă a fost impracticabil pentru ambulanţă, făcând imposibilă deplasarea cadrelor medicale până la domiciliul bolnavei. Un echipaj de jandarmi a reuşit să ajungă până în localitatea Pătruşeşti, de unde au preluat bolnava -  care între timp fusese adusă din Zinzeşti, cu ajutorul unei maşini de teren – şi au transportat-o până în localitatea Horea, unde aştepta echipa medicală.

Publicitate

Cadrele medicale au verificat starea de sănătate a femeii, aceasta fiind condusă ulterior la Spitalul orăşenesc Câmpeni, pentru continuarea investigaţiilor medicale.