O femeie din Alba va petrece aproape patru ani după gratii, fiind condamnată pentru infracțiuni legate de droguri. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 23 iunie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au depistat și reținut o femeie, în vârstă de 29 de ani, din orașul Ocna Mureș, care este posesoarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 23 iunie 2026, de către Tribunalul Sibiu.

Publicitate

Aceasta a fost condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată și deținerea de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Femeia a fost depusă în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.