O femeie în vârstă de 53 de ani din Alba Iulia a fost reținută duminică de polițiști după ce a fost prinsă în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, pe o stradă din municipiu. 

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 9 aprilie 2023, în jurul orei 11:00, polițiștii rutieri din Alba Iulia au depistat o femeie de 53 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Aurel Vlaicu din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătoarei auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Față de femeie, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.