O femeie din Câmpeni a fost reținută de polițiști după ce a intrat într-un magazin din oraș și a încercat să lovească o angajată, însă a fost oprită de alte două femei. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 1 octombrie 2026, polițiștii din orașul Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie, în vârstă de 39 de ani, din orașul Câmpeni, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Publicitate

Ce s-a întâmplat

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 30 septembrie 2026, femeia ar fi intrat într-un magazin aflat pe raza orașului Câmpeni, unde ar fi încercat să o lovească pe o angajată, în vârstă de 28 de ani, fiind oprită de două angajate ale magazinului.

Femeia, în vârstă de 39 de ani, prin comportamentul manifestat, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, provocând indignarea persoanelor prezente.

Publicitate

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.