Eveniment
Femeie din Fărău, arestată preventiv pentru omor. Și-a înjunghiat concubinul cu un cuțit de bucătărie
O femeie de 41 de ani din comuna Fărău este arestată preventiv pentru 29 de zile după ce și-a înjunghiat concubinul, cu un cuțit de bucătărie, în zona toracelui. Incidentul a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Sâmbătă, 5 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Fărău a fost înjunghiat de către concubina sa.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că, în jurul orelor 12,45, între Daniela A., de 41 de ani şi concubinul său, C.V., de 55 de ani, din comuna Fărău, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii contradictorii, s-a produs un scandal, împrejurare în care femeia l-a lovit pe bărbat, cu un cuţit de bucătărie, în zona toracelui.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, specialiştii stabilind că viaţa sa a fost pusă în pericol.
Duminică, faţă de Daniela M., Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prezentând-o totodată Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 de zile. Aceasta a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News