O femeie în vârstă de 85 de ani a fost găsită decedată, marți seara, în locuința sa din Petrisat (Blaj). Aceasta prezenta arsuri pe mare parte din corp.

Oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care femeia a decedat.

Publicitate

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în 20 februarie, în jurul orei 18.45, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie de 85 de ani, din Blaj (Petrisat), a fost găsită decedată în locuinţa sa.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Blaj, care a găsit cadavrul femeii în bucătăria locuinței, lângă sobă. Trupul prezenta arsuri. Poliţiştii au mai găsit un recipient răsturnat în care ar fi fost combustibil.

Publicitate

La fata locului au fost prezenţi și specialiști din cadrul IGSU Alba, pentru stabilirea cauzei incendiului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.