Actualitate
Femeile care lucrează în domeniul cercetare-dezvoltare se vor putea pensiona de la 65 de ani
De vineri, 23 martie, intră în vigoare legea prin care vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare-dezvoltare va fi de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Iniţiatorii acestei modificări legislative au susţinut că actuala lege este discriminatorie, întrucât femeile doresc continuarea activităţii până la aceeaşi vârstă cu bărbaţii. Astfel că propunerea vine în întâmpinarea dorinţei lor, cu menţiunea că cele care doresc, totuşi, pensionarea la 63 de ani, să o poată face, opţional.
“Art. 351. –
(1) Vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare- dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la cerere, personalul de cercetare- dezvoltare se poate pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.”
Dispozițiile se aplică personalului de cercetare-dezvoltare care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului național de cercetare-dezvoltare, în cadrul altor structuri organizatorice cu capital de stat, privat sau mixt, al instituțiilor publice, precum și în cadrul unor forme asociative ori în mod individual.
sursă: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News