Fenomenul "Fetelor Facebook": Când intimitățile din lumea virtuală ajung să îți dea o "palmă peste față", în lumea reală
Așa cum spuneam, amețite de vâltoarea numărului de like-uri care încununează demersul fotografic, cele mai multe fane ale site-urilor de socializare uită că, lângă butonul de LIKE mai există unul de SHARE care, odată apăsat, poți să uiți că poza ta a fost vreodată privată. O fotografie pe care tu crezi că ai împărtăşit-o prietenilor tăi poate ajunge pe cele mai nepotrivite calculatoare, iar de aici apare și prejudiciul de imagine. Poți fi sigur că nu toți utilizatorii de internet vor privi cu aceeași ochi nevinovați haioșii tăi bikini cu buline.
Problema este că fetele care obișnuiesc să-și expună desuurile sau, mai grav, pielea, pe Facebook nu se gândesc la toate aceste aspecte decât în momentul în care cineva le dă "o palmă peste față" și, mai precis, când pozele lor sfârșesc în mâini nepotrivite. Lifestyle Alba24 a realizat o trecere în revistă a câtorva domnișoare din Alba care uită de pudoare atunci când pornesc la "cules de like-uri", iar reacțiile nu au întârziat să apară. Revoltate de faptul că fotografiile lor personale au ajuns în presă, o parte din "fetele Facebook" au încercat, probabil, să își golească profilurile de nuditate, dar au omis din nou un aspect important: odată postate pe internet, pozele rămân indexate în motoarele de căutare, existând posibilitatea de a fi accesate din nou, cu un simplu click.
Studiile științifice au arătat că folosirea frecventă a site-urilor de socializare poate crea dependență mai ales în rândul persoanelor cu venituri mici și cu un nivel educațional scăzut. Navigarea pe Facebook poate crea obișnuințe, iar utilizatorii care petrec mult timp pe această rețea declară că, temporar, cel puțin, se simt mai fericiți. Cât de fericite ne putem simți însă dacă ne gândim că la pozele noastre inocente în lenjerie intimă se pot holba, chiar în acest moment, câteva milioane de ochi curioși și deloc inocenți?
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (11)