Connect with us
Advertisement

Economie

Ferma de trandafiri de la Sâncrai: Proiectul de 8,1 milioane de lei de la Castelul Kemeny va funcţiona din 2013

Publicat

În jurul Castelului Kemeny din Sâncrai se dezvoltă o fermă de trandafiri ce se întinde pe o suprafaţă de două hectare. Mai exact, în primăvara acestui an au fost plantate o sută de mii de fire de roze sălbatice, urmând să se facă altoiul la mijlocul acestei veri. Tot atunci se va decide dacă se va face altoi pentru butaşi, flori ornamentale sau pentru folosirea petalelor de trandafiri în cosmetică şi ceaiuri medicinale.

Este vorba despre un proiect european de incluziune socială. Consiliul Judeţean Alba intenţionează să restaureze castelul din Sâncrai, construit în anul 1805 şi îi dă o nouă funcţiune prin amenajarea fermei ecologice de trandafiri.

Proiectul este amplu şi pe de o parte vizează restaurarea şi mansardarea clădirii, astfel încât să deservească ansamblul de funcţiuni compus din birouri şi sala de conferinţe, săli expoziţionale şi camere de cazare, iar pe de altă parte vizează dezvoltarea fermei ecologice de trandafiri (lucrări care au fost deja demarate) şi desfăşurarea cursurilor de formare profesională. Aşadar, la fermă vor fi angajate şi pregătite exclusiv persoane cu probleme sociale (persoane cu dizabilităţi, dar apte de muncă şi absolvenţi şomeri), scopul fiind de a uşura bugetul Consiliului Judeţean Alba destinat asistenţei sociale, prin integrarea în muncă a persoanelor cu probleme sociale.

foto: monumente.blog.com

Ferma de trandafiri va produce venituri începând cu anul 2013, după estimările specialiştilor. În acest timp se va face şi conservarea castelului din Sâncrai cu fonduri europene, la care se adaugă cofinanţare de la Consiliul Judeţean, iar în faza a doua vor fi realizate restul lucrărilor de restaurare, la momentul găsirii sursei de finanţare.

Valoarea totală a investiţiei este de 8,1 milioane lei, 1,7 milioane lei fiind necesari în etapa I, iar 6,3 în faza a II-a. Durata de execuţie propusă este de 2 ani.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement