Connect with us
Publicitate

Actualitate

Fermierii din zona Noşlac – Ocna Mureş, nemulţumiţi de condiţiile de acordare a creditelor pentru agricultură şi lipsa de facilităţi

Publicat

Specialiştii Camerei Agricole Județene Alba continuă seria întâlnirilor cu fermierii din diferite localități ale județului. În cadrul acestora sunt prezentate noutăți din agricultură precum și teme care au o legătură directă cu măsurile de sprijin. O astfel de întâlnire a avut loc la Noşlac.

În cadrul normelor de ecocondiţionalitatea s-au discutat teme precum bunele condiţii agricole şi de mediu, cerinţele legale în materie de gestionare – norme ce trebuie respectate de agricultori în domeniile protecţia mediului, sănătatea publică, a animalelor şi a plantelor, bunăstarea animalelor.

S-au prezentat de asemenea, noutăți legislative din domeniul agricol, informaţii cu privire la prioritățile MADR privind politica de dezvoltare rurală 2014-2020, iar pentru fermierii care au accesat Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă”, li s-a expus modalitatea de întocmire a documentațiilor pentru depunerea cererilor de plată. Pentru cererile de plată tranşa IV la Măsura 141, „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”, fermierii au obligația să respecte angajamentele asumate prin Planul de afaceri, respectiv să prezinte un certificat de formare profesională din care rezultă că au absolvit cursul de instruire finanțat prin Măsura 111,, Formare profesională informare și difuzare de cunoștințe”.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 72/2014, pentru implementarea în bune condiţii a măsurii 141 a fost modificată Decizia de finanţare încheiată între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi beneficiarii măsurii 141.

Astfel beneficiarii Măsurii 141 interesaţi, care nu au absolvit cursurile pe Măsura 111, dar care îndeplinesc celelalte cerinţe din planul de afaceri se vor adresa Centrului Regional de Plăţi si Dezvoltare Rurală şi Pescuit Alba, cu o copie a deciziei de finantare, pentru a obţine o notificare cu privire la modificarea deciziei de finanţare, care se va ataşa obligatoriu la cererea de plată în locul  certificatului de formare profesională.

Totodată, beneficiarii Mãsurii 141 care au depus proiecte în anul 2010 – sesiunea 1 si 2, precum şi în anul 2011 şi nu au dat declaraţie referitoare la participarea la cursul de formare profesionalã (octombrie-noiembrie 2013) sunt rugaţi sã se prezinte la Compartimentul de Dezvoltare Ruralã Judeţean Alba pentru a semna aceste declaraţii.

La întâlnirea organizată recent la Primăria Noșlac, fermierii prezenți și-au exprimat și unele doleanțe și nemulțumiri propuse spre soluționare de către factorii de decizie.

Cu privire la creditul agricol, au fost semnalate condițiile severe impuse de bănci în acordarea creditelor pentru agricultură față de cele din alte ramuri ale economiei – ceea ce a sporit dezinteresul și neputința în demararea unor activități în agricultură. S-a propus înființarea unor bănci cu profil strict agricol care să activeze în mediul rural și care să acorde credite facile mai ales pentru tinerii întreprinzători în domeniul agricol.

O altă problemă care stârnește nemulțumiri în rândul cetățenilor este cea referitoare la zonele defavorizate. Localitățile Ocna Mureș și Noșlac nu intră în categoria acestora, în ciuda faptului că se confruntă cu probleme deosebite, poate mult mai mari decât în alte zone și nu pot beneficia de facilitățile acordate zonelor defavorizate, care sunt considerabil mai mari.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ion haiduc

    marți, 04.02.2014 at 12:36

    Noslacanilor sunteti nemultumiti? Aveti primar ppdd, nu va dat cate un tractor gratis, nu va scutit de dari, nu curge inca lapte si miere pe paraul Noslacului? Noroc in continuare la plugarit!!!!!!!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate