Connect with us
Advertisement

Eveniment

Festival de România, de 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia: nume mari, voci uriașe, momente unice. ARTIȘTII care vor urca pe scenă

Publicat

Pe 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia, celebrăm mai mult decât o zi. Sărbătorim o țară, pentru a 105-a oară. Iar importanța momentului a impus transformarea acestuia într-un adevărat festival, întins pe durata mai multor zile, totul pentru a le putea oferi tuturor românilor un eveniment pe măsura așteptărilor.

Primăria Alba Iulia și partenerii implicați în organizarea festivalului – Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură Augustin Bena, le-au pregătit albaiulienilor dar și turiștilor un adevărat maraton muzical, ce va începe pe 30 noiembrie și se va încheia pe 2 decembrie, seara.

Artiștii care vor urca pe scena din Piața Cetății, pe 1 Decembrie

În seara de 1 Decembrie, tot pe scena mare din Piața Cetății, arhaicul și clasicul, modernul și tradiționalul se completează și generează un vulcan de emoții într-un spectacol-eveniment, „Un secol de DOR”, creat de maestrul Grigore Leșe.

Lui i se vor alătura soprana Mihaela Pletea, Maria Chifu cu fagotul ei magic, pianista Ioana Demetra Gârleanu și Taraful Cătălin Iancu iar rezultatul va fi unul memorabil, pe măsura importanței zilei în care va fi pus în scenă.

„1 Decembrie e mai mult decât o zi, e ziua noastră sfântă, așa că, indiferent de cât de grele sunt vremurile, trebuie să o cinstim cum se cuvine. Mă bucur nespus că le vom putea oferi tuturor românilor care vor veni în Cetate spectacole care merită mai mult decât urmărite, merită trăite și simțite.

În mod special sunt onorat că îl vom avea alături, chiar în 1 Decembrie, pe maestrul Grigore Leșe, un adevărat tezaur viu al României moderne, omul care surprinde și transpune probabil cel mai bine în muzică și artă tot ce avem noi, românii, mai bun și mai frumos” spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Concerte programate pe 2 decembrie

Seara de 2 decembrie îi aduce împreună, pe scena din Piața Cetății, pe Subcarpați și Grupul Iza, exponenții absoluți ai fuziunii dintre sound-ul modern și spiritul românesc ancestral. O colaborare începută în 2019 între cele două trupe, aparent atât de diferite, a devenit, între timp, un adevărat reper pentru ceea ce România are de oferit din punct de vedere muzical.

Show-ul lor va fi precedat de un alt moment de inspirație pur românească, în care proiectul DOMINO va duce țambalul tradițional la un nivel nemaiauzit, într-o fuziune originală cu rock-ul și temele muzicale moderne.

Folclorul românesc va fi la el acasă, în Cetate, timp de două zile. Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, Ionuț Fulea, Mariana Anghel, Traian Jurchela, Cornel Borza sau Mariana Deac sunt doar câteva dintre numele de rezonanță care vor urca, pe scena mare din Piața Cetății, pentru a le oferi românilor prezenți la Alba Iulia o parte din România Tradițională, spectacolul creat și coordonat de maestrul Alexandru Pal, special pentru Ziua Națională a României.

„Întregul concept al sărbătorii din acest an se bazează pe folclor, una dintre valorile supreme ale românilor. Pe lângă fuziuni și adaptări moderne, vom avea și două zile pline de folclor autentic, cu momente pur românești, din toate zonele României.

Mă bucur că am găsit atâta deschidere din partea tuturor celor invitați, fie că sunt artiști locali din Alba sau nume uriașe, cu rezonanță în toată România și dincolo de granițele ei” spune Ion Dumitrel, președintele CJ Alba

Programul complet al Festival de România® este în curs de definitivare și va fi disponibil în curând, pe paginile de internet și Facebook ale Primăriei Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement