Connect with us
Advertisement

Eveniment

FESTIVAL de ROMÂNIA la Alba Iulia: De 1 Decembrie, paradă militară şi concerte cu Andra, Delia, Iris și Filarmonica din Chişinău

1 decembrie

Publicat

steaguri mari tricolor 1 decembrie Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 1 Decembrie, la Alba Iulia este moment de sărbătoare. Un moment special pregătit de Primăria Alba Iulia, pentru a celebra 96 de ani de la Marea Unire va fi un concert simfonic susţinut de Filarmonica de Stat a Republicii Moldova din Chişinău pe data de 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor.

De Ziua Naţională a României, din Oraşul Marii Uniri nu vor lipsi Tedeum, parada militară, depunerile de coroane, recitalurile de muzică populară, şi nici concertele, în acest an susţinute de Delia, Andra şi Iris.

În weekendul dedicat Zilei Naţionale va fi inaugurat şi Parcul Sărbătorilor de Iarnă. Bugetul alocat de Primăria Alba Iulia pentru Ziua Naţionala este de 200.000 lei, iar al Consiliului Judeţean Alba de 312.000 lei. La finalul acestei săptămâni Primăria Alba Iulia va transmite şi programul complet al evenimentelor.

România se naşte aici, în fiecare an de la 1918 încoace. Alba Iulia a fost şi rămâne dovada primului impuls, locul în care s-a desăvârşit lupta pentru unitate a românilor, locul sfânt în care Dumnezeu a deşteptat o naţiune, iar noi nu facem altceva decât să-i preţuim existenţa contopită cu a României Mari. Alba Iulia nu e doar un loc. E unicul loc născut româneşte, modelat de români şi desavârşit de unire, e locul în care primeşti mai mult decât dăruieşti, construit pe istorie şi gata să-şi scrie istoria.

Şi în acest an albaiulienii vor avea parte de tot festivismul sobru care comprimă în câteva episoade o întreagă istorie. Te deum, paradă militara, depuneri de coroane, tot ceea ce exprimă respectul pentru ceea ce ne-au făgăduit şi au împlinit înaintaşii.

„Suntem din nou gazde primitoare pentru acei români care au conturat în inimă România şi care, într-o atmosferă de reculegere şi pietate, se întâlnesc an de an la Congresul Spiritualităţii Româneşti”, transmit reprezentanţii Primăriei Alba Iulia.

Sărbătoarea din acest an cuprinde în program şi un eveniment excepţional, un concert simfonic susţinut de Filarmonica de Stat a Republicii Moldova din Chisinău, care va avea loc pe 30 noiembrie, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un dar nepreţuit de la oraşul înfrăţit cu Alba Iulia.

Spre deosebire de anul trecut, „Festival de România” include în programul zilei de 1 Decembrie o paradă militară, spre încântarea tuturor celor care admiră spiritul cazon (1 decembrie, Bulevardul 1 Decembrie 1918). Soliile cetăţilor de scaun vor fi primite pe terasa Sălii Unirii, pe 1 Decembrie.

„Desigur, nu vom pierde din vedere tinerii, pe care îi încurajăm să se bucure de viaţa trăită în Cetate şi pentru care avem “volum” la scenă, artişti pe măsură şi multă voie bună. Delia, Andra, Iris vor menţie ridicată cota de distracţie”, anunţă Primăria Alba Iulia.

Cei prezenţi la Alba Iulia în acea perioadă vor afla şi faptul că Cetatea Alba Carolina va sărbători în 2015 un tricentenar, 300 de ani de cand s-a început construcţia acestei moşteniri sfinte pentru noi. Primăria şi Consiliul Judeţean Alba colaborează eficient în astfel de momente.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement