Festivalul internațional ”Lucian Blaga” a ajuns la o nouă ediție, în 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 15-17 mai la Sebeș și Lancrăm. Vor fi spectacole și concursuri, prezentări de carte, conferințe științifice, în cadrul unui demers cultural cu o tradiție de peste 45 de ani.

Publicitate

Evenimentul cultural a fost fondat în anul 1981, de un grup de intelectuali transilvăneni: Mircea Tomuș, Achim Mihu. A fost frecventat de-a lungul anilor de elitele culturale românești (în 1984 - Constantin Noica, în 1986 – de Nicolae Steinhardt).

Cel mai longeviv festival dedicat lui Lucian Blaga propune, în perioada 15-17 mai 2026, un program din care nu lipsesc conferințele științifice, expozițiile, lansările de carte, transmit organizatorii.

Acestea sunt inițiate în jurul ideii de a-i omagia atât pe fiul Lancrămului, Lucian Blaga, cât și pe Constantin Brâncuși – personalitatea anului 2026, în România.

Publicitate

Ambii au mizat pe simplitate, iar organizatorii au fost inspirați de aceste personalități unice formulând tema festivalului, care se creionează astfel: esențializarea ca fenomen cultural: Lucian Blaga și Constantin Brâncuși, în plăsmuirea noului stil.

Spectacol de teatru, seară de tango, concurs de recitare de poezie

Vor fi prezentate spectacolul de teatru „Electra” – în regia lui Mihai Măniuțiu (care se bucură de succes și recunoaștere la nivel internațional), seară de tango (cu artiști de la Opera Națională din Cluj-Napoca) și concursul-spectacol de recitare de poezie (cu invitații speciali – Adriana Trandafir și Vasile Șeicaru).

La Festivalul de la Sebeș va fi prezent actorul Constantin Chiriac, într-un recital extraordinar de poezie. Este director al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Publicitate

Dimensiunea internațională a evenimentului este garantată prin prezența artistei Chiyo Hagiwara, cea care i-a promovat în spațiul nipon, atât pe Lucian Blaga, cât și pe Carl Filtsch, o veritabilă ambasadoare a Sebeșului cultural. Ei i se alătură cercetători și traducători din SUA, Germania și Spania.

Peste 100 de voluntari, provenind de la principalele licee din Sebeș, vor asigura buna desfășurare a evenimentului. Vor mai fi prezenți numeroși laureați ai concursurilor de creație și de lectură reunite sub invocația blagiană „Laudă semințelor, celor de față și în veci, tuturor!”.

Publicitate

Festivalul internațional ”Lucian Blaga” 2026. Programul

Vineri, 15 mai

Lancrăm

orele 10.00-10.45: Începutul și sfârșitul. Pelerinaj la statuia și la mormântul lui Lucian Blaga din Lancrăm, alături de voluntarii festivalului. Rugăciune de pomenire

ora 11.00 Deschiderea oficială a evenimentului -  la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm.

  • Primirea invitaților. Recital de poezie susținut de actorul Dorel Vișan. Momente muzicale cu Aurelian Teofil la nai
  • Vernisajul expoziției Brâncuși: Coloana și Cuvântul. Curator: Ion Țârlea, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
  • Vernisajul expoziției Amintiri de familie... Dramaturgia blagiană pe marile scene europene. Curatori: Felicia Cornelia Bugnariu și Nadia-Diana Arsin
  • Expunerea manuscrisului Luntrea lui Caron, aflat în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, curator: Ioana Rustoiu
Publicitate

ora 12.30: Sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: CS I dr. Eugeniu Nistor. Cărţi şi reviste în festival - Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Sebeș

ora 17.00: Spectacol-lectură Tulburarea apelor. O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Regia: Mariana Cămărășan – la Biserica Franciscană „Sf. Bartolomeu” Sebeș

ora: 19.00: Spectacol-concurs de recitare de poezie, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole. Întâlnire cu actrița Adriana Trandafir. Momente muzicale cu Vasile Șeicaru, Chiyo Hagiwara și trupa Procust

Publicitate

ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga - Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic – în Piața Primăriei Sebeș

Sâmbătă, 16 mai

Sebeș

ora 09.00: Sesiune de comunicări științifice cu tema Esențializarea ca fenomen cultural: L. Blaga și C. Brâncuși, în plăsmuirea noului stil. Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise. Cărți și reviste în festival – moderator prof. dr. Zenovie Cârlugea – la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

orele 15.00-18.00: Lansări de carte și momente aniversare alături de Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca. Invitați: Marta Petreu, Ion Vartic, Mihai Măniuțiu, Vasile George Dâncu - Aula Primăriei Municipiului Sebeș

Publicitate

ora 18.00: Expoziția Dincolo de vizibil: arta gestului în caligrafia japoneză, realizată de prof. univ. dr. Rodica Frențiu, directorul Departamentului de limbi și literaturi asiatice - Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Momente muzicale cu Chiyo Hagiwara la Senzonshō, un instrument musical de percuție care folosește mai multe clopote Senzon (clopote folosite în ritualurile budiste) - Primăria Municipiului Sebeș

ora 19.00: Spectacol muzical-coregrafic ”Tango Meets Opera” – la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole. Un concept unic ce aduce împreună atmosfera pasională a tangoului și rafinamentul operei. Interpretează solista Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, mezzosoprana Iulia Merca, alături de Cluj Tango Orchestra și dansatorii Alin Bogdan și Irina Croitoru

Publicitate

ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga - Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic - Piața Primăriei Sebeș

Duminică, 17 mai

Sebeș

ora 11.00: Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

  • Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!” și Concursului local de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!” (coord. prof. învățământ primar Mihaela Gatea)
  • Lansare de carte pentru copii: Cărăbușul de aramă (coordonator: Nadia-Diana Arsin), Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca
  • Primirea invitaților cu Fanfara din Petrești și Scutierii de Mühlbach. Momente muzicale cu Alexandra Pamfilie și Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Animație cu trupele de teatru pentru copii Gepetto și Pied Piper
  • Vernisajul expoziției de artă modernă și contemporană Incursiune  în spiritul brâncușian, realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă din Târgu Jiu
Publicitate

ora 17.00: Spectacol de gală ”Metanie Ție, Părinte!”, la Biserica evanghelică din Sebeș. Recital de poezie susținut de actorul Constantin Chiriac

ora 19.00: Spectacol de teatru – Electra, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș – sala de spectacole. Regia: Mihai Măniuțiu. O întâlnire inedită între marea tragedie greacă și muzica populară maramureșeană, interpretată live de Grupul IZA. O producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

ora 21.00: Instalație interactivă Esența. Omagiu Blaga - Brâncuși. Concept și creație: Alin Gavrilă, artist plastic - Piața Primăriei Sebeș