Eveniment
Festivalul Naţional ”VOICES”, 23-24 septembrie 2021 la Alba Iulia: Concurs pentru tineri și concerte în Piața Cetății. PROGRAM
Iubitorii de muzică sunt invitați la Festivalul Naţional Concurs de Muzică Pop pentru Tineri Și Studenți „VOICES”, ediția a IX-a, ce se va desfășurat la Alba Iulia, în perioada 23-24 septembrie 2021.
Vor participa tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 ani, dornici de afirmare, care activează în casele de cultură studențești din țară.
Aceștia vor prezenta două piese, una dintre ele obligatorie în limba română, live, pe scena amplasată în Piața Cetății.
Nu vor lipsi nici concertele, Gino & Tokyo vor susține recitaluri în prima seară de festival, urmând ca în a doua seară să electrizeze publicul Paul Ciuci (Compact).
Juriul concursului
Juriul concursului îl are ca preşedinte pe Viorel Gavrilă din București, compozitor şi dirijor, vicepreşedintele UCMR–ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.
Membrii juriului vor fi: Paul Baidan, prof. univ. dr. în muzică din Pitești, Vali Ilyeș, organizator de evenimente, Vasile Emil Repede, profesor de muzică și Ruxandra Cristina Grigore, câstigătoarea trofeului ediției precedente.
Premiile concursului
Premiile concursului sunt:
- trofeu: microfon vocal digital fără fir + plachetă
- locurile I, II, III și mențiune: 4 microfoane vocale pe fir
- diplome.
PROGRAM:
Joi, 23 septembrie, ora 19.00, Alba Iulia, Piața Cetății
- Concurs naţional de muzică pop pentru tineri şi studenţi
- Recital Gino & Tokyo
Vineri, 24 septembrie, ora 19.00, Alba Iulia, Piața Cetății
- Gala Laureaților
- Concert Paul Ciuci COMPACT
Prezintă: Andreea Bogdan & MC KOTTO
Evenimentul se desfășoară cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și răspândire a virusului SARS-COV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiul de desfășurare a evenimentului.
Festivalul este organizat de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, cu sprijinul Ministerului și Sportului și al Consiliului Județean Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News