Connect with us
Advertisement

Actualitate

Festivalul ”Open Șah Alba”: REZULTATE etapa a V-a, Alba Iulia. Vezi programul următoarelor etape

Publicat

Luni 18 august, Sala Unirii din Alba Iulia a fost gazda etapei a V-a a festivalului “Open Şah Alba”, organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Judeţeană de Şah Alba. La start s-au prezentat 56 de jucători, dintre aceştia mulţi fiind foşti elevi ai regretatului maestru Mihail Breaz, în memoria căruia este organizat acest festival şahist. Toţi aceştia au avut desigur o motivaţie suplimentară, iar la finalul competiţiei 7 dintre ei (Marius Ceteraş, Mihnea Costachi, Razvan Teodorescu, Adrian Sechereş, Dorin Şerdean, George Ileană şi Cristian Olariu) s-au clasat în primele 11 locuri în clasamentul general.

Turneul a fost câştigat de Marius Ceteraş (Alba Iulia), care a început să studieze şahul sub îndrumarea maestrului Mihail Breaz în anul 1983, care l-a devansat pe Mihnea Costachi (Alba Iulia), care a făcut primii paşi în şah sub îndrumarea aceluiaşi extraordinar antrenor 22 de ani mai târziu! Cei doi, alături de Nicolae Şandru (Aiud), acesta din urmă aflat probabil la cel mai bun turneu din carieră, au acumulat câte 6 puncte din 7 partide, departajarea fiind făcută în ordinea coeficienţilor Bucholtz. Pe locurile următoare s-au clasat Ovidiu Lupu (Cugir), Peter Rankov (Serbia) 5,5 puncte, Răzvan Teodorescu (Alba Iulia), Adrian Sechereş (Teiuş) şi Dorin Şerdean (Alba Iulia) 5 puncte.

S-au acordat premii speciale şi la cele 6 secţiuni ale festivalului la care se vor organiza turnee finale.

Rezultate veterani:

Locul I – Zaharie Ioan (Cugir)

Locul II – Samoil Dan (Alba Iulia)

Locul III – Mihai Vîlceanu (Cugir)

Rezultate feminin:

Locul I – Nicoleta Băcanu (Sibiu)

Locul II – Maria Ileană (Alba Iulia)

Locul III – Livia Sabău (Alba Iulia)

Rezultate jucători locali:

Locul I – Răzvan Teodorescu (Alba Iulia)

Locul II – Dorin Şerdean (Alba Iulia)

Locul III – Iustin Ciorgovean (Alba Iulia)

Rezultate copii sub 12 ani:

Locul I – Daniel Armenciu (Teiuş)

Locul II – Vlad Domşa (Teiuş)

Locul III – Mădălina Lupu (Cugir)

Rezultate copii sub 10 ani:

Locul I – Ilie Arion (Cugir)

Locul II – Ianis Tarciuc (Sebeş/CSO Cugir)

Locul III – Cătălin Marina (Teiuş)

Rezultate copii sub 8 ani:

Locul I – Radu Ţâmpea (Alba Iulia)

Locul II – Renato Iordăchescu (Cugir)

Locul III – Maria Roşca (Teiuş)

Turneul a fost arbitrat de Mihai Partenie (Giarmata Vii – Timiş). Festivitatea de premiere a fost onorată de prezenţa doamnei Mihaela Boboş, fiica maestrului Mihail Breaz, care a înmânat premianţilor medalii, diplome şi premiile în bani oferite de Consiliul Judeţean Alba, fondul de premiere al acestui turneu fiind de 800 lei.

Programul următoarelor etape ale festivalului este următorul:

marţi 19 august – Cugir – Căminul Cultural

miercuri 20 august – Aiud – Pensiunea Melinda

joi 21 august – Teiuş – Căminul Cultural

vineri 22 august – Blaj – Disco Opera

sâmbătă 23 august – Sebeş – Primăria Sebeş

Toate etapele vor începe la ora 16:00, înscrierile urmând a fi validate în intervalul orar 15.30 – 16.00. La aceste turnee au dreptul să participe atât jucători legitimaţi, cât şi jucători nelegitimaţi.

Turneele finale se vor desfăşura duminică 24 august la Sala Unirii din Alba Iulia începând cu ora 10:00.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement