Connect with us
Advertisement

Actualitate

Festivalul Șahistic ”Feeric Șah” la Cugir. 25 de copii și tineri, la start

Publicat

Sala de conferințe din cadrul Centrului Cultural Cugir a găzduit sâmbătă, 18 mai, cea de-a doua ediție a Festivalului Șahistic ”Feeric Șah”.

Organizatorii concursului sunt Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir împreună cu Asociația pentru Știință și Progres ”Pitagora” Cugir (reprezentată de profesor/președinte Ovidiu Crăciun), și Star Transmission Cugir (susținerea financiară pentru festivitatea de premiere).

Festivalul șahistic a reunit 25 participanți, copii cu vârste între 8 – 18 ani, reprezentând orașele Cugir, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș și Orăștie, au transmis organizatorii, într-o postare pe Facebook.

Competiția șahistă a fost structurată în 3 concursuri:

  • blitz (au putut participa copii cu vârsta până la 18 ani) – durata probei 3 ore,
  • dezlegări (au putut participa copii cu vârsta până la 18 ani) – durata probei o oră și
  • Campionatul Național al Franței de dezlegări (turneu – open) – durata probei 2 ore și 30 minute.

Următoarea competiție de acest nivel care se va desfășura la Cugir, va fi programată în data de 30 iunie – Campionatul Național al Israelului de Dezlegări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement