Actualitate
Festivitate de 1 Decembrie la Jandarmeria Alba: Peste 40 de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari au fost avansaţi în grad
Peste 40 de ofţeri, subofiţeri şi maiştri militari din cadrul Jandarmeriei Alba au fost avansaţi în grad, luni, de 1 Decembrie, înainte de expirarea stagiului minim în grad, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea profesională.
Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, după care inspectorul şef al instituţiei, colonel Felician Itu, a dat citire Ordinului Ministrului Afacerilor Interne, prin care şase ofiţeri, care s-au distins în activitatea desfăşurată, au fost înaintaţi în gradul următor. În continuare, prin ordin al inspectorului deneral al Jandarmeriei Române, doi maiştri militari şi 36 de subofiţeri au fost înaintaţi în grad, iar un ofiţer şi un subofiţer, care au obţinut rezultate de excepţie pe parcursul anului în curs, au fost recompensaţi cu distincţii de serviciu.
De asemenea, prin ordin al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba, 100 de cadre au fost recompensate cu felicitări sau mulţumiri.
Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie). În anul 2013, cu ocazia Zilei Naţionale a României, pentru merite deosebite, doi ofiţeri şpatru4 subofiţeri au fost recompensaţi cu înaintarea în grad înainte de expirarea stagiului minim. Anul acesta, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, cinci subofiţeri au fost recompensaţi cu înaintarea în grad înainte de expirarea stagiului minim.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News