Actualitate
Fetiţă de 7 ani din Scărişoara, lovită de o maşină pe DN75, în timp ce traversa prin loc nepermis. A fost dusă la un spital din Cluj Napoca cu fractură la picior
O fetiţă de 7 ani din Scărişoara a fost accidentată, joi, în timp ce traversa strada prin loc nepermis. Minora a fost surprinsă pe DN 75 de un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Arieşeni. În urma accidentului, minora a suferit plăgi contuze şi o fractură de membru inferior şi a fost transportată la spitalul din Cîmpeni de unde a fost transferată la un spital din Cluj-Napoca.
Joi, seara, în jurul orei 18.00, Poliţia Orașului Cîmpeni a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că pe DN 75, in localitatea Scărişoara, s-a produs un accident rutier, soldat cu victime omeneşti.
Echipa de cercetare deplasată la locul accidentului, a constatat că minora în vârstă de 7 ani, din comuna Scărişoara, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. A fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus de M.D., un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Arieşeni.
În urma accidentului minora a suferit plăgi contuze şi o fractură de membru inferior şi a fost transportată la spitalul din Cîmpeni de unde a fost transferată la un spital din Cluj Napoca. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News