Eveniment
FII REPORTER ALBA24: O firmă din zona industrială Drâmbar, reclamată de vecini pentru că poluează mediul
Unul dintre cititorii Alba24 ne-a transmis informaţii despre o situaţie cu care se confruntă societăţile comerciale cu sedii în apropierea firmei „Mondragon”. Acestea sunt situate pe Drumul Judeţean 107, înspre localitatea Drâmbar, în zona industrială. Oamenii din zonă se plâng că nu mai pot respira din cauza fumului produs de arderile provocate frecvent de angajaţii firmei menţionate, în curtea acesteia. Muncitorii ard fie cauciucuri, piese de maşini şi alte deşeuri, iar fumul înecăcios îi împiedică pe ceilalţi din sediile învecinate să-şi desfăşoare activitatea.
Agenţii economici din zonă spun că situaţia persistă de câţiva ani şi că, de nenumărate ori, a fost sesizată Agenţia Pentru Protecţia Mediului. Din păcate pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în zona respectivă, nici până în prezent situaţia nu a fost remediată, iar patronii de la „Mondragon” nu au primit nici măcar o mustrare.
Contactat telefonic, directorul APM Alba, Vasile Todea susţine că nu are cunoştinţă despre această situaţie, iar că sesizările sunt preluate de către Garda de Mediu, în sarcina căreia se află şi soluţionarea problemei. Surse din rândul celor nemulţumiţi suspectează o favorizare a patronului firmei „Mondragon” de către unele autorităţi din domeniul protecţiei mediului la nivel local.
Vasile Todea ne-a îndrumat spre comisarul şef al Gărzii de Mediu, Rosa Komaromi, dar, din păcate, nici la urechile acesteia nu ajunsese această sesizare. Rosa Komaromi ne-a precizat că ocupă această funcţie doar din luna octombrie 2010 şi că de atunci şi până în prezent nu au existat sesizări cu privire la firma „Mondragon”. Aceasta i-a sfătuit pe nemulţumiţi să i se adreseze în scris, iar, ulterior, o echipă de la Garda de Mediu va lua măsuri.
Firma „Mondragon” a luat fiinţă în anul 2002 şi activează în domeniul construcţiilor civile şi industriale şi al reciclării deşeurilor din hârtie, carton şi mase plastice. Tot cam din aceeaşi perioadă a început si poluarea aerului din zona menţionată, pe DJ 107.
Dacă aveţi informaţii sau fotografii despre fapte sau evenimente care la care ati fost martor ocular, aşteptăm mesajele dumneavoastră pe FII REPORTER ALBA24.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News