Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia şi Liga Studenţilor din Universitatea “1 Decembrie 1918” a organizat miercuri, 20 noiembrie, acțiunea „Fii TU Schimbarea”, sub forma unor sesiuni de training. Organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului, trainingul a avut ca scop instruirea studenţilor, din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în vederea conştientizării îndatoririlor şi a însuşirii cunoştiintelor specifice activităţilor pe care le desfăşoară, precum şi formarea unui grup, cu scopul colaborării în viitor.

Publicitate

Directorul Casei de Cultură a Studenţilor, Gheorghe Berghian, a transmis un comunicat de presă despre această acţiune. Potrivit acestuia, obiectivele acestor sesiuni de training, au fost următoarele:

1. Însuşirea deprinderilor şi a mijloacelor de comunicare necesare activităţii de management

- ce este un lider şi cum devii unul competent?

- modalităţi de transmitere a know-how-ului . Comunicare de grup şi elemente de psihologie organizaţională.

- realizarea unei baze cu datele de contact ale şefilor de grupă, a unui grup de discuţii;

Publicitate

- organizarea întâlnirilor periodice cu şefii de grupă;

- colaborarea cu tutorii de an şi responsabilizarea acestora;

- cunoaşterea decanilor responsabili de problemele studenţeşti;

- promovarea şi întrebuinţarea Quantis-ului şi a chestionarelor pentru evaluarea personalului didactic auxiliar.

2. Prezentarea şi explicarea regulamentelor din Carta Universităţii

- citirea integrală a regulamentelor şi sintetizarea lor;

- realizarea unei broşuri online;

- discuţii pe marginea regulamentelor.

3.Principiile Bologna. Legea Naţională a Educaţiei:

- indicatorii de calitate;

- finanţarea universităţilor;

- ierarhizarea universităţilor;

4. Statutul Studentului

FOTO: Arhivă