Actualitate
Filtre rutiere şi controale ale Poliţiei la AIUD: Amenzi de peste 20.000 lei şi 9 infracţiuni constatate

Au fost efectuate 20 de controale, constatate 9 infracţiuni şi aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.010 lei.
La această acţiune au participat poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi acţiuni speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţiei Municipiului Aiud şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud.
Poliţiştii au efectuat 20 de controale şi au acţionat în două filtre rutiere, fiind constatate 9 infracţiuni, din care una de natură judiciară, 4 la regimul silvic, două la regimul circulaţiei rutiere şi două de altă natură.

Au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.010 lei, din care 5 la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 2 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 87 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Totodată, au fost identificaţi 5 autori de infracţiuni şi a fost luată măsura reţinerii faţă de o persoană.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News