Connect with us
Advertisement

Eveniment

Final de Recensământ 2022: câți locuitori ai județului Alba au fost recenzați. Primele rezultate, în decembrie

Publicat

Duminică, 31 iulie, s-a încheiat recenzarea pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2022. Potrivit datelor Direcției Regionale de Statistică (DRS) Alba, în județ au fost completate peste 313.000 chestionare, ce reprezintă 99% din populația rezidentă țintă, estimată la 1 decembrie 2021.

Pe 31 iulie 2022, a fost finalizată ultima etapa de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă.

Situația din țară și din județul Alba

Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat la nivelul țării 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane), iar în județul Alba 313.450 chestionare completate pentru persoane, reprezentând 99,0% din populația rezidentă țintă estimată la 01 12 2021.

După încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din O.U.G nr 19/2020, „se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4).” Metodologia de imputare statistică ce se va aplica pentru recensământ a fost aprobată în iulie 2021, de către Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor (CCRPL2021).

Primele rezultate

Primele rezultate ale  Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989. Întregul proces al colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.

Institutul Național de Statistică și Direcția Regională de Statistică Alba, mulțumesc persoanelor care a participat în număr foarte mare la procesul de recenzare. Această acțiune s-a desfășurat în condiții optime cu sprijinul  Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) care a oferit suportul tehnic şi operaţional. Recensământul s-a bucurat şi de sprijinul activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precum și de cel al primăriilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement