Actualitate
Finanțare de 20.000 de lei de la Primăria Alba Iulia pentru un proiect de pregătire a liceenilor pentru piața muncii. Propunere în Consiliul Local
Un grup de 30 de liceeni din Alba Iulia ar urma să beneficieze de un proiect pentru pregătirea în vederea intrării pe piața muncii, prin antreprenoriat și dezvoltare personală. Iniţiativa aparţine Fundaţiei Comunitare Alba, care are nevoie de 20.000 de lei cofinanţare.
Tinerii vor avea ocazia să-şi îmbunătăţească abilităţi de comunicare, relaţii publice, leadership, management de proiect şi fundraising. Odată cu implementarea acestui proiect, va creşte gradul de mobilizare a tinerilor în procesul de dezvoltare comunitară, susţin iniţiatorii.
Pentru aplicarea acestui proiect, Primăria Alba Iulia şi Fundaţia Comunitară Alba se vor asocia şi vor împărţi cheltuielile. 20.000 de la bugetul local şi 1050 lei del a fundaţie, care va asigura, suplimentar, alţi 20.000 de lei în prima jumătate a anului 2017, pentru finanţarea proiectelor de implicare în comunitate ale liceenilor din Alba Iulia, asigurând astfel valorificarea potenţialului dezvoltat de cei 30 de tineri implicaţi în acest proiect.
Şomajul în rândul tinerilor este dublu faţă de alte categorii de vârstă, astfel că domeniul de acţiune al proiectului – antreprenoriat şi dezvoltare personală – este important, se arată în documentaţia prezentată pentru aprobare în şedinţa Consiliului Local din 30 septembrie.
Pe lângă cei 30 de tineri, proiectul vizează şi un grup online format din peste 700 de liceeni din Alba Iulia şi beneficiari indirecţi – 3000 de tineri din oraş.
„Conform unui studiu realizat în rândul liceenilor de clasa a XII-a din Alba Iulia, deşi peste 91% din elevi vor să dobândească studii superioare, doar 35% dintre aceştia doresc să se înscrie la Universitatea din Alba Iulia şi să rămână aici, în timp ce aproape două treimi vor să plece din municipiu. Cercetările realizate în ultimii patru ani în toate liceele din municipiu au relevat conectarea liceenilor la societatea în care trăiesc şi realismul lor, domeniul considerat prioritar de ei şi în care este nevoie de intervenţie fiind cel al orientării profesionale, conexat cu piaţa muncii”, se mai arată în proiect.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News