Economie
Finanțări pentru investiții în agricultură 2024. Calendarul sesiunilor de depunere a cererilor. Fonduri de 1,6 milioane de euro
Finanțări pentru investiții în agricultură 2024. A fost publicat calendarul estimativ pentru lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare în agricultură pentru anul 2024.
Ministerul Agriculturii precizează că finanțările sunt pentru intervențiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027 și pentru submăsurile 4.1 și 17.1 din PNDR 2014-2020.
Finanțări pentru investiții în agricultură 2024
Aceste sesiuni reprezintă o oportunitate de a accesa fonduri în domenii care vizează investiții în sectoarele:
- vegetal
- forestier
- achiziții de utilaje
- înființarea grupurilor de producători
- irigații
- transfer de cunoștințe și consiliere
- cooperare
- prime de asigurare.
Sesiunile de depunere proiecte se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2024.
Potrivit MADR, fondurile disponibile sunt de
- aproximativ 1,4 miliarde euro pentru intervențiile din PS 2023-2027
- 232 milioane euro pentru măsurile din PNDR 2014-2020.
Calendar 2024 Pilonul II din Planul Strategic PAC 2023-2027 în anul 2024
Cod/ denumire/ perioadă estimativă depunere cereri/ suma alocată
- DR - 25 Modernizarea infrastructurii de irigații – martie - 400.000.000 euro
- DR - 33 Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol – martie - 11.744.706 euro
- DR - 16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi - aprilie - 151.383.529 euro
- DR - 21 Investiții pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane (PPA) - aprilie - 10.000.000 euro
- DR - 19 Investiții neproductive la nivel de fermă - mai - 11.764.706 euro
- DR – 23 Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene – mai - 150.000.000 euro
- DR - 37 Transfer de cunoștințe – mai - 2.000.000 euro
- DR - 29 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole – iunie - 150.000.000 euro
- DR - 24 Investiții în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere - iunie - 40.000.000 euro
- DR - 35 Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric – iulie - 20.177.882 euro
- DR - 34 Cooperare și inovare în agricultură prin intermediul grupurilor operaționale PEI – septembrie - 20.041.176 euro
- DR - 38 Consiliere în afaceri agricole – octombrie - 2.000.000 euro
- DR - 14 Investiții în fermele de mici dimensiuni - octombrie - 108.000.000 euro
- DR - 17 Investiții în sectoarele hamei și/sau struguri de masă – octombrie - 45.000.000 euro
- DR - 18 Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice – octombrie - 5.000.000 euro
- DR - 13 Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal – noiembrie - 100.000.000 euro
- DR - 12 Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați - noiembrie - 169.589.647 euro
Calendar 2024 cereri PNDR
- sM 4.1 Investiții în exploatații agricole – pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje agricole / martie – Aprilie - 203.870.840 euro
- sM 17.1 „Prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor” - iulie - 28.740.000 euro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News