Firmă din Alba, amendată cu o sumă uriașă pentru o persoană care muncea "la negru". Precizările ITM Alba
Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi după controale la firme din județ. În urma verificărilor, a fost depistată o persoană fără forme legală de angajare.
În perioada 17-21 august, au fost verificați 24 de angajatori din Alba, cu un total de 208 angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 36 de deficiențe și au fost aplicate două amenzi în valoare de 43.000 lei.
Una dintre aceastea este o amendă în valoare de 40.000 lei pentru o persoană care lucra fără contract de muncă.
Principalele deficiențe constatate
- angajatorii nu au transmis în REGES ONLINE, datele referitoare la repartizarea programului de lucru;
- primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
- neplata salariilor la data stabilită în contractele individuale de muncă;
- nu se conduce corect evidenta timpului lucrat;
- contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
- nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
- neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
- neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
- nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
- dosarele personale sunt incomplete;
- nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
- nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
- contractele individuale de muncă nu conțin clauze referitoare la data plății salariului;
De asemenea, în urma controalelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost identificate 11 deficiențe și au fost sancționați 6 angajatori cu 11 de avertismente.
Principalele deficienţe stabilite în controale
- Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
- Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
- Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
- Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
- Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
- Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
- Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)